Mai citeşte:
Poliţia îşi cere scuze faţă de Mihai Trăistariu
Trăistariu: «Mi-a luat carnetul auto ca să se laude»
Uite cum a ajuns Trăistariu tapet în casa unei suedeze!
Mihai Trăistariu: «Nu merg la Eurovision. M-aş face de cacao!»
Cine spune că nu se câştigă bine din muzică, se înşală amarnic.
Mihai Trăistariu şi-a refuzat multe capricii, în cei 12 ani de carieră, iar acum se pregăteşte să-şi investească toate economiile într-o superbă vilă, pe malul mării.
Solistul îşi va vedea, în sfârşit, visul cu ochii, iar luna viitoare începe construcţia „paradisului verde", pe care şi-l doreşte de ani buni.
„Platforma rotativă trebuie adusă din Germania şi costă 300.000 de euro. În rest, terenul, construcţia şi mobilarea casei mai scot din buzunar cam 500.000. Sper ca până în toamnă să fie gata", a declarat Trăistariu, pentru Click!
Trăistariu se va mândri cu o louinţă luxoasă, demnă de o vedetă cu pretenţii, de la Hollywood. Încă nu s-a hotărât asupra stiului în care va fi mobilată, dar, în linii mari, ştie cum vrea să arate somptuoasa vilă.
„Va avea 11 camere, un living imens, un lift transparent şi în mijloc vreau să pun un palmier înalt de cinci metri. Şi curtea va fi plină de palmieri, iar iarna îi bag în casă. De asemenea, mai vreau ca în curte să am în miniatură un Turn Eiffel şi Piramidele", ne-a mai spus solistul.
Locuinţa este o prioritate pentru Mihai, acesta fiind şi motivul pentru care cântăreţul a amânat nunta cu logodnica sa, Ioana, până anul viitor.
Face duet cu Sofia Vicoveanca
Cum vocea îi permite să abordeze orice gen muzical, Trăistariu va lansa, peste trei săptămâni, un album de muzică populară, în colaborare cu Sofia Vicoveanca şi Laura Lavric.
„Sunt foarte solicitate melodiile populare la nunţi şi petreceri private. Cei de la casa de discuri, însă, nu mă lasă să mă îmbrac în straie populare. Aşa că voi aborda un stil clasi, cu o ie albă", ne-a mai povestit Mihai.