m.click.ro

top sombra

Marina Dina, uite cum să-ţi repari silicoanele!

Constantin Stan, chirurgul vedetelor, măreşte sânii cu grăsime de pe fund

Marina a vrut  să-şi schimbe  silicoanele, dar  s-a răzgândit.  Acum a apărut  soluţia ideală  pentru a-şi estompa  urmele inestetice

Marina a vrut să-şi schimbe silicoanele, dar s-a răzgândit. Acum a apărut soluţia ideală pentru a-şi estompa urmele inestetice

Veste bună pentru femeile care vor un bust apetisant, dar n-au curaj să se lase tăiate. De acum, îşi pot mări sânii fără silicoane, ci cu propria grăsime. Procedeul e ideal şi pentru a rezolva urmele inestetice de pe sânii Marinei Dina.

Am trăit s-o vedem şi pe asta. Reporterii Click! au asistat joi, la o premieră medicală în România, în domeniul chirurgiei estetice.

Doctorul Constantin Stan, din mâinile căruia au ieşit cei mai frumoşi sâni VIP, a mărit ieri bustul unei paciente şi i-a întinerit faţa, injectându-i grăsime şi celule stem, recoltate de pe fese, fund şi abdomen.

Cum e posibil aşa ceva, ne-a explicat chiar din sala de operaţie de la Bacău, medicul Constantin Stan.

"Cred cu tărie că viitorul apropiat este din ce în ce mai puţin chirurgical şi din ce în ce mai mult de folosire a capacităţilor de regenerare a propriilor noastre mecanisme. Celulele stem adulte, recoltate din propriul ţesut adipos, sunt transformate şi apoi utilizate pentru a repara defecte şi imperfecţiuni", a declarat Stan, care a început operaţia la 07.30 dimineaţa şi a încheiat-o exact după trei ore.


Vezi aici VIDEO cu noua metodă
medicală pacticată în România.

Procedeul minune, adus în România de compania americană Citory, i se potriveşte mănuşă Marinei Dina, care s-a ales cu urme inestetice pe silicoane după ce a slăbit brusc.

Tot ceea ce trebuie să facă asistenta lui Mihai Morar este să scoată din buzunar între 3.000 şi 3.500 de euro şi să se mai îngraşe niţel, nu de alta, dar nu are medicul de unde să-i recolteze grăsime.

Etapa 1. Sub anestezie, se scoate grăsime din coapse, fund şi abdomen

Etapa 2. Se amestecă grăsimea cu celule stem

Etapa 3. Se injectează în sân

Lor le-a pus implanturi!

Monica Bârlădeanu şi Mihaela Rădulescu şi-au mărit sânii la clinica din Bacău a doctorului Stan

Monica Bârlădeanu

Mihaela Rădulescu



Citeşte despre problemele de sănătate ale Marinei Dina:
Marina Dina s-a răzgândit: nu-şi mai schimbă sânii!
Marina Dina şi-a pus silicoane pe semnătură

Marina Dina, îmbolnăvită de Cernobîl



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 

    TOP STIRI

    404 Not Found

    Not Found

    The requested URL /box/mostGlobalClick was not found on this server.

    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

    Trimite unui prieten!




    top down