m.click.ro

top sombra

Kate Moss, cerută în căsătorie chiar de ziua ei

Kate Moss

Kate Moss

Până acum, viaţa amoroasă a lui Kate Moss a fost plină de dezamăgiri şi de scandaluri care au ajuns pe primele pagini ale tabloidelor.

Dar, se pare că modelul britanic a decis, de curând, să îmbrăţiseze viaţa casnică, după ce iubitul ei, Jamie Hince chitarist al trupei Kills, a cerut-o de soţie.

Săptămâna trecută, Hince, în vârstă de 40 de ani, s-a suit în avion şi a zburat către insula Mustique pentru a se întâlni cu Kate. Acesta a cerut-o în căsătorie sâmbătă, chiar în ziua în care iubita lui împlinea 36 de ani.


Vezi FOTO cu modelul britanic şi viitorul ei soţ, Jamie Hince


Cuplul Kate Moss - Jamie Hince a avut parte de o relaţie tumultoasă, de când s-au cunoscut în septembrie 2007, la numai trei luni după ce frumoasa britanică a rupt relaţia cu Pete Doherty.

"Kate a fost şocată, Jamie a sunat-o şi i-a zis să nu vină acasă, pentru că voia să zboare către Mustique. El a cumpărat un inel şi a ales ziua ei de naştere pentru a-i cere mâna", a povestit un prieten de-al cuplului, potrivit cotidianului "Daily Mail".

"A fost prima oară când cei doi era singuri într-un loc liniştit, iar toată scena cererii în căsătorie a fost foarte emoţionantă. Le merge bine, deja locuiesc împreună, iar următorul lor pas este de a forma o familie", a declarat aceeaşi sursă.

Hince a avut o influenţă bună asupra lui Kate. Totodată, acesta se înţelege bine şi cu Lila Grace, fata ei în vârstă de numai opt ani, pe care a conceput-o cu fostul ei iubit, Jefferson Hack.

Însă, marea iubire a modelului britanic rămâne Johnny Depp, de care s-a despărţit în 1998, după patru ani de relaţie, scrie cotidianul "Daily Mail". Depp, care are deja doi copii cu partenera lui de viaţă, Vanessa Paradis, a declarat după relaţia cu Kate: "Nu cred că eram potrivit pentru ea. Am făcut ceea ce era mai bine - ne-am despăţit şi am urmat drumuri diferite în viată".







Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     
    widget anuntexpres.ro - 5 articole

    TOP STIRI

    404 Not Found

    Not Found

    The requested URL /box/mostGlobalClick was not found on this server.

    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

    Trimite unui prieten!




    top down