m.click.ro

top sombra

Azi grase, mâine slabe! Aşa sunt vedetele!

Kirstie Alley, înainte bunăciune, acum are peste 100 de kilograme

Kirstie Alley, înainte bunăciune, acum are peste 100 de kilograme

Vedetele şi greutatea lor au fost, întotdeauna, un bun subiect pentru revistele de scandal: într-o zi sunt grase, iar în două săptămâni au o figură de invidiat.


De multe ori v-am arătat imagini ale actriţelor şi cântăreţelor prinse chiar în momentul în care se îndopau cu pizza sau cu mâncare nesănătoasă. Este normal ca acest lucru să-ş spună cuvântul referitor la corpul de zeiţe pe care îl afişează, de cele mai multe ori.


Află ce vedete mai au probleme cu greutatea
şi vezi AICI GALERIA FOTO cu acestea


După ce au fost publicate nişte fotografii în care Jennifer Love Hewitt este mai lată decât de obicei, actriţa a început o dietă drastică. A negat că a început să mănânce sănătos pentru că au presat-o la Hollywood spunând că a început dieta pentru propria ei sănătate.

În prezent, Geri Halliwell are o figură perfectă, dar, în urmă cu câteva luni, poza cu câteva kilograme în plus. Cântăreaţa a declarat că a pierdut din greutate pentru că a suferit de bulimie şi anorexie.

După ce a suferit o depresie puternică, Kirstie Alley nu a avut probleme numai cu mâncarea, ci și cu alcoolul și cu tutunul. Actrița a ajuns să cântărească și 100 de kilograme, dar, datorită serialului Fat Actress Alley, a reușit să-și recupereze greutatea normală.

Jennifer Lopez a căzut în ultimul concert, poate şi din cauza greutăţii





Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     
    widget anuntexpres.ro - 5 articole

    TOP STIRI

    404 Not Found

    Not Found

    The requested URL /box/mostGlobalClick was not found on this server.

    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

    Trimite unui prieten!




    top down