Uite cum să mănânci sănătos de Revelion!

Ultima actualizare:

    Grăsimile, dulciurile și alcoolul pot duce la apariţia indigestiei
Grăsimile, dulciurile și alcoolul pot duce la apariţia indigestiei

Sarmale, friptură, piftie, cârnaţi, tobă, dulciuri, alcool - iată doar câteva dintre alimentele şi băuturile care, consumate în exces la petrecerea de Revelion, te pot trimite direct la spital. Indigestia, crizele de bilă, durerile de ficat dar şi toxiinfecţiile alimentare sunt cele mai des întâlnite afecţiuni cu care ne putem pricopsi de Sărbători. Uite cum să mănânci corect ca să ai parte de o seară reuşită, fără incidente.

- Nu mâncaţi foarte mult - Savuraţi mâncărurile pe care le-aţi pregătit doar atunci când apare senzaţia de foame. În felul acesta puteţi evita o supraîncărcare a stomacului. Mai bine mănânci mai des, dar mai puţin.  

- Consumaţi alimente variate - Pentru că pe masa de Revelion se află multe bucate, încercaţi să le combinaţi şi să mâncaţi echilibrat. Nu uitaţi fructele.

- Aveţi grijă ca alimentele consumate să fie proaspete - Nu consumaţi alimente direct de la frigider sau mâncăruri dezgheţate, semipreparate. Folosiţi doar alimente proaspete! Atenţie la termenul de valabilitate al următoarelor alimente: ouă, maioneză, sosuri, dulciuri dar şi produse din carne!

- Nu pleca la petrecere cu stomacul gol – La petrecerea de Revelion nu trebuie să pleci nemâncat. Asta pentru că, odată ajuns acolo, vei mânca foarte mult. 

- Atenţie la cantitatea de grăsimi - Nutriţioniştii recomandă câte o porţie zilnică de 150 de grame de carne de porc la grătar. Aşa se pierde o bună parte din grăsimea pe care o conţine carnea. Este indicat muşchiuleţul. Dacă vei consuma mai mult, vei face exces de grăsimi, iar acestea pot duce la indigestie. Nu uita că riscul este cu atât mai mare cu cât vei consuma şi alcool la petrecere!

- Mai puţine dulciuri – În perioada sărbătorilor de iarnă avem tendinţa de a consuma multe dulciuri. Este recomandat să fii atent la cantitatea acestora. Nu face excese pentru că zahărul este periculos pentru sănătate. 

- Hidratează-te – Printr-o hidratare corectă, organismul reuşeşte să elimine toxinele acumulate în organism. Pe lânga cantitatea de cel puţin doi litri de lichide, băută în cantităţi mici şi dese, nutriţioniştii recomandă să nu dăm la o parte fructele, legumele şi chiar ceaiurile din plante. Ceaiul de mentă, cel de muşeţel, ceaiul verde şi chiar ceaiul hepatic ne ajută la o digestie mai bună. De asemenea, specialiştii în alimentaţie sănătoasă ne recomandă ca fructele să le mâncăm cu cel puţin o jumătate de oră înainte sau după masă, pentru a evita fermentaţia.

- Evitaţi consumul excesiv de alcool  - La sfârşitul mesei festive, este indicată o ceaşcă de cafea neagră sau un pahar dintr-o băutură alcoolică pe bază de plante (gen Bitter), ambele lichide având proprietatea de a uşura digestia. De asemenea, pentru „petrecăreţi”, medicii recomandă consumul moderat de băuturi alcoolice. Evitaţi vinurile şi băuturile foarte dulci, dar şi sucurile acidulate. Evitaţi de asemenea să amenstecaţi tăria cu vinul şi berea. Alegeţi băuturi naturale: un pahar de ţuică de casă sau unul de vin.

Ai dureri de stomac? Iată ce să faci!

- Este recomandat repausul alimentar, perioadă în care trebuie să beţi foarte multe lichide, de preferat apă, dar şi sucuri de fructe, preparate în casă. Evitaţi consumul de alcool, care inhibă digestia, dar şi alimentele prăjite, iar ca medicament sunt indicate ceaiurile din plante medicinale precum păpădia, gălbenelele, coada şoricelului, anghinarea sau menta. 

- Dacă, totuşi, simţiţi că aveţi probleme, nu vă repeziţi direct la medicamente pentru ajutarea digestiei. Foarte multe condimente şi ceaiuri aromatice, precum menta, muşeţelul, scorţişoara (care au efecte antiseptice), rozmarinul, cimbrul sau mărarul, pot fi de un real ajutor. De ajutor este şi iaurtul cu fermenţi activi, probiotice, care echilibrează flora bacteriană din colon, ghimbirul, care previne şi tratează greaţa şi stimulează producţia de bilă, dar şi ananasul proaspăt, care, pe lângă vitamina C şi fibre alimentare, ajută la digerarea mai uşoară a proteinelor din carne. 

- Dacă aţi consumat în exces alimente şi acuzaţi dureri abdominale, puteţi să vă trataţi şi acasă. În general, după o masă copioasă poate apărea un disconfort abdominal. Recomandarea medicilor este aceea ca în momentul în care apare acest disconfort trebuie să te aşezi pe-o parte în pat, să te linişteşti şi, eventual, să iei o capsulă de Digestduo, Maalox sau Fiobilin. Dacă starea de vomă şi durerile persistă, trebuie să te adresezi medicului. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net