Afinele îţi ţin vederea ageră

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

”Premiante” la categoria antioxidanţi, afinele sunt fructele ce nu ar trebui să lipsească din alimentaţie, indiferent că sunt consumate proaspete, congelate sau sub formă de ceai. Au un gust dulce acrişor, iar efectele lor terapeutice sunt atât de miraculoase încât pot înlocui cu succes medicamentele.

Afinele au cea mai mare capacitate antioxidantă dintre toate fructele, datorită antocianinei, un pigment responsabil de culoarea albastră. Totodată, cantităţile importante de vitamina C, vitamine din complexul B, vitamina E, vitamina A, cupru, seleniu, zinc şi fier stimulează sistemul imunitar şi previn apariţia infecţiilor. Odată ce imunitatea este puternică, veţi evita răceala, febra, varicela şi multe dintre bolile care se pot transmite, atât pe cale virală, cât şi bacteriană.

  • Păstrează integritatea vederii. Extractul de afine conţine un nivel ridicat de compuşi numiţi antocianozide, care încetinesc pierderea vederii. Aceşti compuşi pot preveni sau întârzia toate problemele legate de îmbătrânire, cum ar fi degenerescenţă maculară, cataractă, miopia şi hipermetropia, uscăciunea ochilor şi infecţiile, în special cele de la nivelul retinei, datorită propietăţilor lor antioxidative. Studiile au indicat faptul că, dacă mâncaţi 3 sau mai multe porţii de fructe pe zi, puteţi reduce riscul apariţiei degenerescenţei maculare asociată îmbătrânirii (cauza principala a pierderii de vedere la persoanele în vârstă), cu aproximativ 36%.
  • Menţin sănătatea creierului. Aceste fructe mici conţin antociani, vitaminele A, complexul-B, C şi E, zinc, sodiu, potasiu, cupru, magneziu, fosfor, mangan, ceea ce ajută la menţinerea săntătăţii sistemului nervos central. Vindecă tulburările nevrotice, prin prevenirea degenerării sau distrugerii neuronilor, a celulelor creierului. Totodată, aceste fructe pot vindeca şi boala Alzheimer. Ele contribuie la vindecarea celulelor deteriorate şi ţesuturilor neuronilor şi păstrează nealterată memoria pentru o perioada lungă de timp. Cercetătorii au descoperit că dietele bogate în afine îmbunătăţesc în mod semnificativ şi capacitatea de învăţare.
  • Scad riscul dezvoltării bolilor de inimă. Conţinutul ridicat de fibre, antioxidanţi puternici şi abilitatea afinelor de a dizolva colesterolul rău, fac din aceste fructe un supliment alimentar ideal pentru vindecarea bolilor de inimă. Acestea întăresc şi muşchii inimii. Cercetătorii au descoperit că o cantitate moderată de vin alb conţine 0,47 mmol de antioxidanţi ai radicalilor liberi, vinul roşu 2,04 mmol, iar vinul obţinut din afine conţine 2,42 mmol din aceşti compuşi protectivi.
  • Ameliorează constipaţia şi digestia. Fibrele din afine ţin la distanţă constipaţia (prin consumul constant al unei cantităţi însemnate), iar vitaminele, sodiul, fructoza şi acizii îmbunătăţesc digestia.
  • Luptă împotriva cancerului. Afinele s-au dovedit a fi de ajutor bolnavilor de cancer, deoarece conţin anumiţi compuşi, cum ar fi pterostilbene (excelent în remediul cancerului de colon şi ficat) şi acid aleagic, care în combinaţie cu antocianina şi alţi antioxidanţi precum vitamina C şi cupru, pot duce la prevenirea sau vindecarea cancerului. Studiile de laborator arată că acei compuşi fenolici din afine pot inhiba proliferarea celulelor canceroase din colon şi pot induce apoptoza (moartea programată a celulelor). A fost observată şi o reducere semnificativă (aproximativ 34%) a riscului de cancer ovarian la femeile care au un aport crescut de luteolina (ce se găseşte în citrice).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
bani curs valutar dolari jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net