Hernia de disc este o afecțiune a coloanei vertebrale care poate apărea în orice parte a coloanei, însă, de cele
Nutriționiștii din numeroase țări precizează un lucru care s-a dovedit științific : hrana este un factor esenţial
Probabil că nu există doamne sau domni care să nu fi experimentat până acum cum e să ai niște bășicuțe apărute
În plin sezon al verdeţurilor pline de vitamine şi minerale, ceapa verde poate fi şi ea un leac naturist pentru
Nutriționiștii din lumea întreagă susțin : ”Consumul moderat de sare este un tonic pentru sănătate”!. În același
„Minte sănătoasă într-un corp sănătos!” rămâne dezideratul preferat a zeci și zeci de generații. Deseori trebuie
Oamenii au devenit mai inteligenți ca strămoșii lor, nu doar pentru că au un creier de dimensiuni mai mari,
Bun la gust și cu o serie de beneficii asupra sănătății, prazul este un aliment minune pentru o serie de afecțiuni
Decenii la rândul, cercetătorii din marile laboratoare ale lumii au studiat efectele consumului de ceapă în
O altă vedetă a sezonului, loboda ne ajută la curăţarea sângelui şi alimentarea organismului cu vitamine şi
De mai bine de o mie de ani, natura îți stă la dispoziție și te ajută să te bucuri de o stare de bine. Remediile
Progresele în medicină continuă, având în vedere că o simplă frunză de spanac a devenit țesut cardiac complet
Cu o aromă exotică inconfundabilă, turmenicul face parte din categoria condimentelor
Nu mai este niciun secret faptul că tutunul este nociv sănătății, însă atât acest viciu,
Specialiștii au căutat costant un leac care să vindece cancerul și iată că acum au
Tarhonul, o plantă destul de aromată considerată a fi un remediu bun la toate. Dar ceea
Numeroase studii realizate de terapeuţilor români scot în evidenţă faptul că persoanele
Când îți faci analizele de rutină, s-ar putea să observi că ai concentrația zahărului din
Uleiul de Emu sau grăsimea animală topită provenită de la păsările cu același nume din

Pagini