5 sfaturi ca să ţii post corect şi să nu te îngraşi

Ultima actualizare:

    Evită alimentele care conţin zahăr şi consumă cât mai multe fructe şi legume proaspete
Evită alimentele care conţin zahăr şi consumă cât mai multe fructe şi legume proaspete

Persoanele care ţin post riscă să ia în greutate din cauză că alimentele potrivite acestui regim alimentar sunt de multe ori foarte bogate în carbohidraţi, lucru care cere o atenţie deosebită şi urmarea câtorva reguli simple pentru a menţine silueta dorită.

1. Nu mânca mult!

Unul dintre lucrurile la care persoanele care ţin post trebuie să fie atente este cantitatea de hrană din farfurie sau alimentele pe care, de multe ori, le consumă pe fugă.

2. Evită alimentele care conţin mult zahăr

Foarte multe feluri de mâncare de post conţin zahăr în compoziţie, iar consumul de cantităţi mai mari din aceste alimente poate duce nu numai la îngrăşare, ci şi la apariţia, în timp, a unor probleme de sănătate.

3. Nu lua cina mai târziu de ora 19.30

Un alt element important este reprezentat de orele la care mănâncă persoanele care ţin post. Cel mai indicat este ca fiecare să respecte un program fix al meselor principale, iar cina să nu fie luată mai târziu de ora 19.30.

4. Atenţie la alimentele procesate

Un alt factor de risc îl reprezintă alimentele procesate industrial, în perioada postului, dar nu numai, fiind indicat ca oamenii să aleagă produse cât mai simple, cât mai puţin procesate. Cu cât un produs este complex din punct de vedere al procesării industriale, cu atât este mai bogat din punct de vedere caloric, dar, uneori, şi mai toxic pentru organism.

5. Consumă fructe şi legume

Specialiştii recomandă o dietă de post bogată în legume şi fructe de sezon, dar şi în cereale şi fructe oleaginoase.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
zodii pixabay jpg
1 par alb remedii jpg jpeg
Ciuperca piciorului simptome şi tratament jpeg
salata de rosii jpeg
horoscop jpeg
1 zodii bani jpg jpeg
Drob de miel FOTO Cumvaplace.ro
image
actualitate.net
image
actualitate.net