Ce să faci ca să nu te «lase» bateria la maşină

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Temperaturile extreme din timpul nopţii te pot lăsa cu maşina-n drum. De vină este, de cele mai multe ori, bateria, care „moare” când ţi-e lumea mai dragă.

Iată cum să protejezi acumulatorul şi să-i prelungeşti viaţa când afară se înregistrează cu mult sub minus zero grade Celsius. 

  • Înainte de a porni motorul, închide toţi consumatorii de energie: casetofonul, sistemul de dezaburire, faruri, lumini, ştergătoare de parbriz, sistemul de climatizare sau aerul condiţionat.
  • Păstrează întotdeauna bornele bateriei curate, fără reziduuri de acid sau murdărie. Recomandat este să le inspectezi periodic, măcar o dată pe lună, pentru a observa dacă sunt sau nu corodate. Bornele curate permit încărcarea eficientă a bateriei. Pe de altă parte, un contact imperfect din cauza reziduurilor depuse va scădea eficienţa încărcării din timpul deplasărilor, ceea ce va duce la uzura prematură atât a bateriei, cât şi a alternatorului.
  • Mergi cât de des poţi cu maşina! Autoturismul nu trebuie abandonat în parcare pentru lungi perioade de timp. Recomandat este să circuli pe distanţe lungi, dar nu este întotdeauna posibil. În acest caz, ia bateria în casă şi încarc-o periodic cu un redresor.
  • Este indicat să eviţi, pe cât posibil, în timpul călătoriilor scurte, utilizarea anumitor facilităţi ale autoturismului cum ar fi încălzirea scaunelor, încălzirea auxiliară, dacă maşina este echipată cu un astfel de sistem. Astfel, curentul produs de alternator va fi suficient pentru reîncărcarea acumulatorului.
  • Este recomandat ca, cel puţin o dată pe săptămână, să parcurgi cu maşina distanţe mai lungi pentru a da posibilitatea bateriei să se refacă după mersul prin oraş: distanţe scurte, porniri şi opriri dese. Ieşi cu autoturismul pe autostradă!
  • Bateria ar trebui izolată cu ajutorul unei truse speciale de izolare pe care o găseşti în magazinele de profil. Husele de protecţie împotriva temperaturilor scăzute sunt confecţionate, în general, din plastic sau un alt material rezistent la acid. Vei găsi şi huse din material care se pliază pe forma acumulatorului.
  • Protejează bateria de vibraţii! Acumulatorii care se mişcă se pot defecta foarte uşor şi există riscul producerii unui scurtcircuit.
  • Cumpără un redresor/încărcător de baterie care va menţine un nivel optim de încărcare atunci când nu foloseşti, pentru perioade mai lungi de timp, autoturismul.

Cum alegi acumulatorul potrivit autoturismului

simeon stalpnicul png

Printre motivele care duc la defectarea bateriei auto se numără folosirea maşinii foarte rar sau doar pe distanţe scurte, prin oraş, farurile uitate aprinse, o defecţiune la sistemul de încărcare al maşinii, o piesă sau o componentă defectă, care consumă mult mai mult decât ar trebui.Capacitatea unei baterii auto se măsoară în Ah (Amper-oră), iar acest indicator este menţionat pe eticheta acumulatorului şi indică capacitatea de stocare a electricităţii. Atenţie, să nu cumperi o baterie cu o capacitate de stocare prea mică (nu va oferi destul curent maşinii tale), dar nici o baterie cu o capacitate prea mare (alternatorul nu va reuşi să o alimenteze).De exemplu, pentru o maşină cu motor 1.6 l pe benzină, care este dotată cu aer condiţionat şi geamuri acţionate electric, cea mai bună baterie auto trebuie să aibă o capacitate cuprinsă între 50-60 Ah. Însă acelaşi automobil echipat cu motor diesel de 1.9 l are nevoie de o baterie cu o capacitate mai mare de stocare a electricităţii, în jurul valorii de 70-80 Ah.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net