Pinguinul divorţat şi-a găsit iubită de carton

Ultima actualizare:

    Ore în şir se uită la carton
Ore în şir se uită la carton

În general, pinguinii au un singur partener întreaga viaţă! Nu a fost însă cazul lui Grape care a fost abandonat de partenera lui, Midori. Devastat, el şi-a regăsit fericirea după ce s-a îndrăgostit de un carton!

Toată lumea ştie cât de fideli sunt pinguinii în cuplu! Există însă şi rare excepţii! Bietul Grape, un pinguin Humboldt în vârstă de 20 de ani, a trăit recent o adevărată dramă. El se afla de zece ani la Grădina Zoologică Tobu din Japonia împreună cu soaţa sa, Midori. Numai că, nu demult,  pinguiniţei, de 15 ani, i-a căzut subit cu tronc un alt pinguin mai tânăr, în vârstă de 14 ani, şi i-a dat papucii lui Grape. A tot încercat să-i despartă, ba chiar să-şi recâştige partenera cu tot felul de gesturi, dar nu i-a ieşit. Pierderea soaţei a fost un dezastru pentru amărâtul de Grape, care a intrat în depresie. Nu a mai vrut să mănânce, până ce îngrijitorii au introdus în ţarcul lui un carton sub forma unui personaj feminin dintr-un film de animaţie ca să-l distreze.


    Ţipă cu disperare când vede că nu  prinde viaţă
Ţipă cu disperare când vede că nu prinde viaţă

Rezultatul a fost cu totul peste aşteptări. Brusc, pinguinul trist s-a îndrăgostit de carton şi a uitat-o pe Midori! Ore în şir, Grape se uită la personajul ciudat şi îi face curte. Speră neîncetat să se însufleţească. Îngrijitorii erau disperaţi când îl vedeau înainte mereu izolat, hoinărind numai de unul singur şi evitându-i pe ceilalţi pinguini. De când s-a îndrăgostit lulea de carton, Grape s-a înseninat. Petrece mai tot timpul cu ciudatul personaj, a început să mănânce la greu şi acceptă cu bucurie compania semenilor lui. “Toată ziua se duce la carton şi îl fixează. E foarte atras de el. Îşi întinde aripile, dornic să-l îmbrăţişeze şi întinde ciocul ca şi când ar vrea să-l sărute, exact ca într-un ritual de împerechere. E clar, pinguinul îndrăgostit ar vrea să se însoare şi să-şi refacă viaţa cu cartonul!”, spun îngrijitorii de la grădina zoologică niponă.

Click! Spune

Pinguinii Humboldt trăiesc de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud, în zona Chile şi Peru. Au lungimea corpului între 56 şi 72 de centimetri şi cântăresc până la 5 kilograme. Este o specie în pericol de dispariţie a cărei denumire provine de la curentul oceanic rece Humboldt.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net