Turneul de la Madrid: Simona Halep a zdrobit-o pe Knapp, scor 6-1, 6-1

Ultima actualizare:

    Simona Halep e cea mai valoroasă reprezentantă a noastrăfoto: gettyimages
Simona Halep e cea mai valoroasă reprezentantă a noastrăfoto: gettyimages

Simona Halep, cap de serie numărul 6 şi locul 7 WTA, a învins-o cu scorul de 6-1, 6-1, pe italianca Karin Knapp, poziţia 72 în ierarhia mondială, şi s-a calificat în optimile turneului de la Madrid.

Halep a început meciul cu Knapp cu lovituri imprecise şi şi-a pierdut serviciul la debutul întâlnirii. Apoi românca şi-a calibrat execuţiile, şi-a ridicat nivelul de agresivitate şi a căutat reverul adversarei, un punct slab în jocul acesteia. Şi cu ajutorul greşelilor lui Knapp, Halep a câştigat şase ghemuri la rând şi setul a intrat în "contul" jucătoarei române, cu 6-1, după mai puţin de o jumătate de oră.

Setul al doilea a început cu alte două ghemuri câştigate la rând de Halep, primul pe serviciul lui Knapp. Apoi italianca a punctat şi ea pe tabelă, pentru ultima dată, pentru că jucătoarea din Constanţa a câştigat şi acest set cu 6-1, după o oră şi două minute de la începutul partidei.

În optimi, Halep o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre rusoiaca Ekaterina Makarova, locul 30 WTA, şi elveţianca Timea Bacsinszky, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 10.

Calificarea în turul al treilea este recompensată cu un premiu de 59.490 de euro şi cu 120 de puncte WTA.

În acest moment, România are trei jucătoare în optimi la Madrid, Halep, Patricia Ţig şi Irina-Camelia Begu. O a patra sportivă română, Sorana Cîrstea, va lupta şi ea, marţi seară, pentru un loc în primele 16 jucătoare, cu Danka Kovinici din Muntenegru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net