m.click.ro

top sombra

Super Vanda Hădărean este Miss World Fitness

Vanda Hădărean, campioana fitness-ului

Vanda Hădărean, campioana fitness-ului

Fosta gimnastă Vanda Hădărean, care a apărut în revista pentru bărbaţi, Playboy, în 2000, a câştigat la sfârşitul lunii trecute, pentru a treia oară consecutiv, titlul de Miss World Fitness.

„Anul acesta au fost câteva concurente noi şi destul de bune, de aceea competiţia a fost mai strânsă. Dar a fost un show frumos şi în fiecare an se pare ca e o concurenţă mai mare. Cu cât aceasta e mai acerbă, victoria e mai dulce", a declarat Vanda Hădărean pentru Click!.

Cu un corp sculptat la milimetru, Vanda are un program zilnic bine determinat. „În fiecare zi mă trezesc în jurul orei 7. Încerc să am opt ore de somn în fiecare noapte, asta înseamnă că cel târziu la ora 11 sunt în pat. La ora 8.15 am prima clasă. De obicei, mă antrenez aproape zilnic o oră şi jumătate. Depinde dacă sunt în sezon competiţional sau nu. Antrenamentul, pe care îl fac în studioul meu, constă în antrenament cu greutăţi, balans, flexibilitate şi, bineînţeles, cardiovascular", ne-a mai declarat Vanda, care manâncă de cinci ori pe zi încercând să combine la fiecare masă carbohidraţi, proteine şi grasime.

Îi plac foarte mult dulciurile, însă ştie că trebuie să le consume moderat. „De obicei îmi gătesc singură. Când merg la restaurant îmi fac planul de acasă ce vreau şi ce trebuie să mânânc. Pentru că ştiu cum să-mi controlez porţiile, din când în când îmi permit şi câte o ciocolată", a adăugat tripla campioană la Miss Fitness World. Când nu este la antrenament, pe care îl consideră principala ei pasiune, alte hobby-uri ale Vandei sunt fotografia şi să călătorească.

Vicecampioană olimpică în 1992 la Barcelona

Urmându-şi idolul, Nadia Comăneci, Vanda Hadărean a practicat gimnastica de la vârsta de cinci ani. Campioană europeană absolută la junioare, medaliată cu bronz în întrecerea pe echipe a Campionatelor Mondiale de la Indianapolis seniori, locul al treilea în proba de individual compus a întrecerilor continentale de la Nantes şi argint olimpic cu echipa la Barcelona, în 1992, Vanda a decis să se retragă din gimnastică la 18 ani, stabilindu-se în 2001 în Canada.

Ce este Miss Fitness World?

Concursul Miss Fitness World presupune trei probe din partea fiecărei concurente: exerciţiu (un minut şi jumătate), defilare în costum de baie şi rochie de seară. Românca a reuşit să le devanseze pe concurentele sale din toate punctele de vedere din 2007 până în prezent.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TOP STIRI

    indisponibil temporar.
    widget anuntexpres.ro - 5 articole
    Horoscop

    Trimite unui prieten!




    top down