Săndoi, plin de optimism:” Nu avem cum să pierdem cu Rapid!”

Ultima actualizare:

    sandoi
sandoi

Tehnicianul Emil Săndoi a declarat că echipa CS Universitatea Craiova nu va pierde meciul cu Rapid, din etapa a XV-a a Ligii I, dacă va evolua ca până acum.

"Se poate considera un meci revanşă pentru noi, având în vedere jocul pierdut în Cupa Ligii, în Giuleşti. Am văzut acel meci la televizor, ca suporter. Mi-aş fi dorit să-l câştigăm pentru a aduce Steaua. Nu a fost să fie atunci, o vom aduce acum în Cupa României, o competiţie mai importantă. Revenind la meciul de luni, Rapid este o echipă care nu se află deloc într-o poziţie confortabilă, dar nu trebuie să uităm că şi noi am fost într-o situaţie similară şi ne-am ridicat. Aşa că nu se poate spune că există o favorită certă doar privind clasamentul, dar jucăm acasă, în faţa oltenilor noştri, şi de aceea pornim cu prima şansă. Rapidul are jucători experimentaţi, cum sunt Pancu, Negru, Dică, dar dacă vom avea o evoluţie în nota celor de până acum consider că nu avem cum să pierdem acest meci", a spus Săndoi.

Emil Săndoi a precizat că pe el şi pe elevii săi îi interesează punctele, mai puţin spectacolul.

"Nu avem timp de spectacol, trebuie să acumulăm cât mai multe puncte. În momentul de faţă nu există adversar uşor, ori meciuri dinainte câştigate. Însă noi am demonstrat că suntem o echipă pragmatică. I-am văzut pe cei de la Rapid cu Ceahlăul, în Bucureşti. Ar fi meritat să câştige, la 1-0 au avut câteva ocazii clare, dar în cele din urmă au fost egalaţi în prelungiri. După joc, Rapidul este o echipă în creştere şi m-aş bucura să-şi revină, dar după jocul cu noi. Suntem două cluburi de tradiţie cu un trecut fantastic, cu multe cupe şi campionate câştigate, bineînţeles că Universitatea - Rapid rămâne un derbi. Sunt două nume care impun respect în fotbalul românesc şi aştept suporterii la stadion, pentru a fi alături de băieţi", a adăugat tehnicianul.

Meciul CS Universitatea Craiova - Rapid, contând pentru etapa a XV-a a Ligii I, este programat luni, la ora 20.30.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net