Ronaldo, când te încalţi cu atâtea Ghete de Aur?

Ultima actualizare:

    Lusitanul lui Real Madrid devine, astfel, primul fotbalist cu 4 Ghete de Aur în carieră.Foto: AP
Lusitanul lui Real Madrid devine, astfel, primul fotbalist cu 4 Ghete de Aur în carieră.Foto: AP

Cristiano Ronaldo a primit din nou Gheata de Aur, de această dată pentru sezonul 2014-2015. E a patra a jucătorului portughez, iar trofeul i-a fost înmânat la Madrid chiar de preşedintele Realului, Florentino Perez.

"Vă mulțumesc tuturor pentru prezență. E o perioadă frumoasă în viața mea sportivă. E o mare onoare și un mare privilegiu să câștig a patra Gheată de Aur. Trofeul e foarte important pentru mine. Le mulțumesc colegilor mei, fiindcă fără ei nu aș fi avut șansa de a câștiga; fizioterapeuților și tuturor celor care m-au ajutat să fiu bine din punct de vedere fizic.", a declarat Cristiano Ronaldo, după primirea trofeului. Acesta spune însă că pentru el e prea puţin şi vrea să repete isprava şi în sezoanele următoare. "Nu sunt satisfăcut, vreau mai mult. Vreau și a cincea Gheată și pe a șasea. Real Madrid m-a ajutat mereu să câștig titluri și în acest an nu a fost nimic diferit. Vrem să câștigăm campionatul, Liga Campionilor... Vă mulțumesc și sper să vă văd și la anul.", a adăugat portughezul.

Ronaldo a mai câștigattrofeul pentru cel mai bun marcator al sezonului în stagiunile 2007-2008 (31 de goluri la Manchester United), 2010-2011 (40 de goluri la Real Madrid) și 2013-2014 (31 de goluri la Real Madrid, la egalitate cu Suarez - Liverpool).

Cu 48 de goluri în sezonul 2014-2015, Cristiano Ronaldo este pe locul al doilea în topul numărului de goluri cu care s-a câștigat trofeul. Recordul e deținut de Messi, cu 50 de reușite în 2011-2012. Argentinianul este de 3 ori câștigător al Ghetei de Aur.

Patru români au câştigat în trecut Gheata de Aur, toţi din tricoul lui Dinamo:

Dudu Georgescu: 33 de goluri (1974-1975)

Dudu Georgescu: 37 de goluri (1976-1977)

Rodion Cămătaru: 44 de goluri (1986-1987)

Dorin Mateuț: 43 de goluri (1988-1989)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net