România va fi în urna a treia valorică la tragerea la sorţi a grupelor CE U21

Ultima actualizare:

    România U21Foto: sportpictures.eu
România U21Foto: sportpictures.eu

Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a anunţat procedura tragerii la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului European de tineret (U21), competiţie programată anul viitor, în două etape. Calificată a doua oară consecutiv, echipa României a fost repartizată în a treia urnă valorică.

După cum se știe, la această ediție a Campionatului European Under 21 vor fi prezente, în premieră, 16 formaţii. Acestea vor fi împărţite în patru grupe a câte patru echipe, cele mai bine două clasate urmând să se califice în faza sferturilor de finală. UEFA a anunţat urnele valorice pentru tragerea la sorți:URNA 1: Spania, Germania, Franţa, Anglia.URNA 2: Italia, Danemarca, Portugalia, Ţările de Jos.URNA 3: ROMÂNIA, Croaţia, Cehia, RusiaURNA 4: Elveţia, Islanda, Slovenia, UngariaCum se întâmplă în ultimii ani, și la această tragere la sorți vor exista anumite reguli particulare. Astfel, ținând cont de statutul de ţări gazdă, Ungaria şi Slovenia au fost desemnate cap de serie şi au fost repartizate în Grupa A, respectiv Grupa B. Cu toate acestea, în cele două grupe, nu se va afla o altă formaţie din Urna a 4-a valorică, urmând ca aici să fie desemnate prin tragere la sorţi echipe din urnele 1, 2 şi 3.Tragerea la sorţi e programată în 10 decembrie, la ora 13.30, ora României, la Nyon, şi va fi transmisă în direct de UEFA TV.Turneul final al Campionatului European de tineret se va desfășura în două perioade, ceea ce reprezintă o altă premieră. Meciurile din cele patru grupe ale competiţiei vor fi programate între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii care se vor desfășura în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.România va bifa anul viitor a treia prezenţă la turneul final al Euro U21, după cele din 1998 şi 2019. Anul trecut, selecţionata noastră s-a oprit în semifinale, după 2-4 cu Germania. În grupă, tricolorii au învins Croaţia (4-1) şi Anglia (4-2), remizând cu Franţa (0-0).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net