Piţurcă, l-ai luat pe Moţi fundaş sau portar?

Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Prestaţia cu Steaua, când a fost şi fundaş şi portar l-a convins pe Piţi că Moţi merită convocarea la naţională. Nimeni nu ştie pe ce post va juca.

Cosmin Moţi nu este la prima prezenţă la naţională. El a mai jucat sub tricolor de şapte ori până acum, dar poate fi considerat un nou venit şi chiar o surpriză făcută de Piţi grecilor. Ca să glumim, putem spune că Moţi e cel mai polivalent jucător din lot, căci poate fi folosit şi ca al treilea portar în caz de forţă majoră. Dintre cei 15 jucători de peste hotare anunţaţi că se află în vederile selecţionerului, doi au fost lăsaţi la echipele lor. E vorba de Gardoş, transferat de două săptămâni la Southampton, dar care nu a jucat deloc, şi Bourceanu, de la Trabzonspor, accidentat. Partida cu Grecia va avea loc la Atena, pe 7 septembrie, de la ora 21.45.


    Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

«Stranierii» pentru Grecia

Pantilimon (Sunderland), Tătăruşanu (Fiorentina), Tamaş (Watford), Chiricheş (Tottenham), Goian (Asteras), Moţi (Ludogoreţ), Grigore (Toulouse), Raţ (PAOK), Pintilii (Al Hilal), Torje (Konyaspor), Maxim (VfB Stuttgart), Stancu (Genclerbirligi) şi Marica (Konyaspor).

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net