FRF vrea să-i repatrieze pe puştii talentaţi ai emigranţilor din Spania. Mâine şi poimâine are loc un trial la Madrid

Ultima actualizare:

    Cosmin Contra, antrenorul lui Getafe, le-a facilitat celor de la FRF organizarea selecţiei la baza echipei mari, din Madrid
Cosmin Contra, antrenorul lui Getafe, le-a facilitat celor de la FRF organizarea selecţiei la baza echipei mari, din Madrid

FRF şi-a dat în sfârşit seama că puştii familiilor de români emigraţi în Occident pot reprezenta viitorul fotbalului nostru.

Astfel, Federaţia a demarat un proiect de selecţie a acestora, iar prima acţiune va avea loc mâine, 15 octombrie şi poimâine, 16 octombrie, în Spania.  La trialul care se va susţine la baza de pregătire a lui Getafe, dintr-o suburbie a Madridului, au fost convocați 84 de juniori români legitimați la cluburi din Spania, dar orice puşti din peninsula iberică e binevenit. Procesul de selecţie va fi supervizat de fostul antrenor, Aurică Ţicleanu, cooptat de curând în staff-ul FRF ca şef al Departamentului de Scouting. Motivul acţiunii este acela de a-i descoperi, ajuta şi ţine sub observaţie pe toţi copii talentaţi care ar putea juca pentru România în viitor. Astfel de selecţii vor avea loc şi în alte ţări unde numărul românilor emigranţi este foarte mare, gen Italia, Anglia sau Franţa.

Iată lista completă a tinerilor jucători, precum şi cluburile de la care provin aceştia!

1. Alexandru Anisor Petcu (Siete Picos Colmenar)2. Romelian Nedelcu (Atletico Madrid)3. Andrei Miclean Rusu (CD Roda Villarreal)4. Radu Vasile Popsa (EFMO Boadilla)5. Daniel Hetea (Atletico Madrid)6. Cristian Schiopu Besteiro (Atletico de Pinto)7. Alexandru Gabriel Mone (Atletico Torrejon de Ardoz)8. Rares Gabriel Flueras (Almeria)9. Robert Adrian Marcu (CD Oliver)10. Denis Ionut Boldan (Getafe)11. Alexandru Mihai Ungurianu (Primer Toque CF)12. Cristian Pop (CD Aguilas Tenerife)13. Sergiu Alexandru Dobrea (Escuela de Futbol AFE)14. Adrian Ratiu (Alqueries CF)15. Paul Luciano Mitea (Malaga)16. Bogdan Sandu (CD Roda Villarreal)17. Mihai Codrut Cazacu (Getafe)18. Nicolas Gheorghiu Belmonte (Atletico Madrid)19. Cristian Mario Ivan (Atletico Madrid)20. Andrei Florin Caliman (CD San Francisco)21. Denis Cosmin Mavru (CD Vicalvaro)22. Dragos Gabriel Lascae (CD Oliver)23. Sergiu Paul Petrila (Colonia Moscardo)24. Emanuel Alexandru Radu (Atletico Casarrubuelos)25. Sergiu Petrus Dobranici (Juventud Canario)26. Florin Alexandru Gologan (Rayo Vallecano)27. Mihai Andrei Mierlea (Rayo Vallecano)28. Bogdan George Cobarjoiu (Rayo Vallecano)29. Andrei Pentelescu (CD Roda Villarreal)30. Ionut Vasile Ciupitu (CD San Fernando)31. Alexandru Marian Rudaru (CD San Fernando)32. Robert Adrian Meila (CD San Fernando)33. Sebastian Catalin Gae (Primer Toque CF)34. Raul Andrei Manolache (UD La Poveda)35. Bogdan Gabriel Circoi (Union Zona Norte)36. Daniel Andrei Boc (Juventud Canario)37. Bogdan Alexandru Todea (CD Mostoles)38. Mircea Alexandru Tirlea (Real Madrid)39. Roberto Bairam Mihalache (Real Madrid)40. Lucian Costel Costache (Sporting Gijon)41. Daniel Andrei Gorgan (Atletico Madrid)42. Alexandru Marian Dumitru (Atletico Madrid)43. Nicolae Alexandru Manole (Atletico Madrid)44. Dan Eugen Mihalascu (CDA Navalcarnero)45. Caleb Alexandru Imbuzan Moraru (UD La Poveda)46. David Florian Margarit (CD Colmenarejo).

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net