Daniel Niculae: «Sunt profesionist la schimbatul scutecelor»

Ultima actualizare:

Dacă fotbalistic lucrurile nu-i merg prea bine atacantului Niculae, care a retrogradat cu AS Monaco în liga a II-a franceză, pe plan personal are numai motive de bucurie. S-a căsătorit cu Oana, femeia care îi e alături de mai bine de 6 ani, iar recent a devenit tată.

"Sunt cel mai fericit om din lume", a mărturisit Nico pentru Click! Internaţionalul român s-a adaptat rapid statutului de tată: "Din prima seară când le-am adus pe fete acasă, m-am ocupat de cea mică. Ştiu tot ce trebuie despre mâncarea pentru bebeluşi, medicamentaţie, scutece. Chiar pot să spun că deja sunt profesionsit la schimbat scutece".

Iniţial, soţia lui intenţiona să nască în Franţa, însă acest lucru nu a fost posibil.

"Am decis ca naşterea să fie prin cezariană, iar la Monaco nu se putea decât dacă erau complicaţii în starea de sănătate a femeilor însărcinate, aşa că am venit la Bucureşti, la Regina Maria. Totul a fost extraordinar aici, nu am avut nici un fel de probleme", a precizat fotbalistul.

Oana şi Nico se gândesc deja să-i facă un frate sau o soră micuţei Kim: "Ne dorim asta. Mai aşteptăm o perioadă, să se refacă şi Oana, să vedem cum ne descurcăm din postura de părinţi"

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net