Contra a vrut să-i vadă la lucru pe Stanciu şi Chipciu, dar ei n-au jucat deloc!

Ultima actualizare:

    Cosmin Contra, selecţionerul României
Cosmin Contra, selecţionerul României

Selecţionerul Cosmin Contra a vrut să-i urmărească pe Stanciu şi Chipciu în meciul lui Anderlecht cu PSG din Liga Campionilor, dar românii nu au bifat niciun minut.

"Acea schimbare când a trecut fundaşul central la mijlocul terenului, care mai mult a încurcat jocul echipei decât să ajute, chiar mi-a dat de gândit. Îmi dă de gândit, pentru că Alexandru Chipciu era un om de bază cu orice antrenor care venea la Anderlecht, dar se pare că nu intră în planurile noului antrenor. E o problemă mare, pentru că are de suferit şi echipa naţională. Vreau să vorbesc cu cei doi băieţi, o să mă întâlnesc cu ei la prânz, vom mânca împreună, pentru că vreau să ascult şi din gura lor ceea ce cred ei că se întâmplă în momentul de faţă la echipă.Nu putem să ne facem scenarii sau să ne gândim la altceva, dar lucrurile sunt clar din ce am văzut în acest meci. Amândoi s-au încălzit, iar, la un moment dat, aveam impresia că îl va trimite în teren pe Chipciu. Schimbările făcute au fost stranii. Cei doi internaţionali români ar fi adus viteză de joc" , a declarat selecţionerul Cosmin Contra, la Telekom Sport.

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net