Claudiu Keşeru: «Trebuie să ne forţăm norocul!»

Ultima actualizare:

    Claudiu Keşeru a reuşit singura sa „dublă”  la naţională chiar într-un  meci contra DanemarceiFoto: sportpictures.eu
Claudiu Keşeru a reuşit singura sa „dublă” la naţională chiar într-un meci contra DanemarceiFoto: sportpictures.eu

Tricolorii au făcut cum au făcut şi la jumătatea preliminariilor sunt obligaţi să vorbească deja de meciuri decisive. Lipsa punctelor face ca alegerile selecţionerului să fie tot mai dificile, iar în atac are acum o mare dilemă: omul cu cea mai bună expunere, Denis Alibec, sau cel cu cele mai bune cifre, Claudiu Keşeru? Click! are punctul de vedere al golgheterului, iar acesta nu lasă loc pentru compromis!

A fost o vreme când naţionala României nu începea fără Claudiu Keşeru, dar apariţia lui Florin Andone şi a lui Denis Alibec a dat lucrurile peste cap. Deşi marchează cel puţin la fel de mult ca până acum, atacantul lui Ludogoreţ nu e printre favoriţii lui Christoph Daum.

Cu Danemarca a rămas însă între el şi actualul stelist, iar neamţul nu ştie ce să facă. Keşeru are 19 goluri în Bulgaria şi e golgheterul campionatului, fapt care cu greu poate fi ignorat. Deşi danezul Jorgensen, care are tot atâtea reuşite, e drept, în Olanda, cu Feyenoord, e divinizat, al nostru e contestat, de parcă am abunda de marcatori pur sânge. Keşeru spune însă că nu se lasă afectat şi îşi aşteaptă rândul.

„Încerc să nu dau atenţie celor care îmi minimalizează reuşitele la Ludogoreţ punându-le pe seama unui campionat slab. Nu e nici o diferenţă între România şi Bulgaria”, crede acesta. Fostul jucător al lui Nantes vorbeşte cu lejeritatea omului care simte că va fi şi acum sărit din primul 11 şi spune că în faţa Danemarcei avem o singură soluţie: victoria. 

„Nici una dintre echipe nu va aborda meciul la egalitate. Probabil că dacă în minutul 70, 80, nu se va detaşa cineva, se va lua în calcul şi meciul egal, care te lasă într-o zonă de incertitudine şi cu ceva şanse în meciurile următoare. Pentru noi, ar fi mici, pentru că urmează deplasări în Polonia, Muntenegru şi Danemarca”, crede Keşeru, care are totuşi un vis pentru meciul de la Cluj: „Trebuie să ne forţăm norocul! Să jucăm bine, să tragem tribunele după noi şi oamenii să ne împingă de la spate. Individual sunt buni, mai ales în atac, unde cei doi jucători din Olanda, Dolberg şi Jorgensen, au multe realizări. Ca echipă sunt însă şi ei în căutări şi n-au rupt gura târgului în aceste preliminarii. Poate îmi rămâne şi mie o minge în careu de data asta şi o să intre. Prima condiţie e însă să joc. Eu sunt montat oricând voi fi folosit. Nu văd de ce n-aş putea juca în acelaşi prim 11 cu Alibec”, a fost afirmaţia-mesaj trimisă de Keşeru lui Daum. 

Claudiu Keşeru joacă la Razgrad din 2015 şi românul e încântat de litoralul bulgăresc, pe care îl clasifică mult peste al nostru. Jucătorul, care mai are contract cu Ludogoreţ până în vara lui 2018, spune că peisajul e mirific şi iubeşte să meargă la mare cât de des poate. „Am fost la Nisipurile de Aur şi la Burgas, pentru că am jucat acolo chiar de curând. E din altă lume, vă spun! E foarte frumos. Te simţi ca în Cancun sau în Republica Dominicană. Resorturile sunt copiate din Caraibe”, a spus Keşeru încântat de încă un lucru de care noi nu suntem în stare în România

I-ar executa oricând un penalty lui Schmeichel

simeon stalpnicul png

România a pierdut două puncte mari în meciul cu Muntenegru, când Nicuşor Stanciu a ratat penalty-ul scos de Keşeru în prelungiri. Cum şi cu Danemarca va lipsi primul executant, Bogdan Stancu, iar jucătorul lui Anderlecht nu va mai primi prea curând această responsabilitate, vârful lui Ludogoreţ se gândeşte să bată el, chiar dacă în faţă i-ar sta un specialist la acest capitol. „I-aş bate un penalty lui Schmeichel oricând. N-am probleme cu responsabilităţile. Măcar să fiu pe teren”, a declarat Keşeru, care n-a mai fost titular la naţională de la meciul cu Elveţia, de la Euro 2016.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net