Adi Popa, a treia descălecare la FCSB

Ultima actualizare:

    Adrian PopaFOTO: Sportpictures.eu
Adrian PopaFOTO: Sportpictures.eu

Noua achiziție a lui Gigi Becali, Adrian Popa, a fost prezentat ieri în calitate de jucător la FCSB. Este, de fapt, o revenire la echipa unde a mai evoluat în două rânduri și cu care a cucerit 3 titluri de campion.

”Putem spune că m-am întors acasă. Am stat şi m-am gândit la ce este mai bine pentru mine şi am ajuns la concluzia că este cel mai bine să revin. Să joc din nou. Am făcut pregătirea, nu am jucat însă niciun meci oficial. Mă simt foarte bine şi pot oferi multe echipei. FCSB-ul mă plăteşte, eu trebuie să demonstrez pe teren. Sunt bine din punct de vedere fizic”, a declarat Adi Popa la prezentare. El speră să revină şi în circuitul echipei naţionale. "Îmi plac provocările, iar locul din clasament este doar o conjunctură. S-au menajat jucători, am încredere şi simt că în scurt timp se va remedia. Eu vreau să joc şi revin în circuitul echipei naţionale”, a adăugat jucătorul.

Jucătorul în vârstă de 31 de ani, care a cucerit 7 trofee cu FCSB între august 2012 şi ianuarie 2017, va purta tricoul cu numărul 88, s-a alăturat echipei sâmbătă dimineaţă şi va face parte din lotul pentru partida cu FC Politehnica Iasi, de duminică seară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net