Primul campionat mondial de culturism și fitness organizat în România, un real succes!

Ultima actualizare:

    Felicitat de Gabriel Toncean (stânga), campionul mondial Lucian Popa a cucerit din nou medalia de aur, devenid lider incontestabil la nivel de juniori al IFBB-ului
Felicitat de Gabriel Toncean (stânga), campionul mondial Lucian Popa a cucerit din nou medalia de aur, devenid lider incontestabil la nivel de juniori al IFBB-ului

Timp de două zile, Bistrița a fost capitala mondială a culturismului și fitness-ului, orașul situat la poalele munților Bârgăului fiind locul de întâlnire al celor mai titrați sportivi la aceste discipline, din toate colțurile lumii.

Aproape 600 de sportivi din 56 de țari s-au înscris la probele de concurs din cadrul Campionatului Mondial de Culturism și Fitness, organizat pentru prima oară în România, grație profesorului Gabriel Toncean, președintele federației române de profil, a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Primăriei Bistrița și a Municipiului Bistrița. ”Lotul României a fost format din 48 de sportivi, pentru care s-au plătit taxe de înscriere către Federația Internațională de Culturism și Fitness (IFBB) în valoare de aproape 15.000 euro, taxa fiind de 300 de euro de persoană. Fără sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, a Consiliului Județean Bistrița și al Primăriei Bistrița, nu am fi reușit această participare la un nivel atât de amplu ce a avut ca rezultat performanța lotului de juniori al României să se claseze pe locul 2 în topul națiunilor. Visul meu și al sportivilor români din fitness și culturism de a participa la un Campionat Mondial de Fitness organizat acasă a devenit realitate și pentru acest lucru le vom mulțumi toată viața domnului Rafael Santonja, Președinte IFBB, domnulu Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița, domnul primar Ovidiu Crețu și nu în ultimul rând, domnului Marius Dunca, Ministerul Tineretului și Sportului. Au fost două zile pline de performanțe sportive la cel mai înalt nivel, publicul a fost de senzație și neobosit, în condițiile în care zilele de concurs au durat de la 10:00 dimineața și până la miezul nopții. Am primit zeci de mesaje de felicitare din partea mai multor organizații și federații sportive, precum Brazilia, Elveția sau Austria. România a obținut 8 medalii, din care 4 de aur și 4 de argint. Acum ne pregătim pentru următoarea competiție internațională și așteptăm cu interes Campionatele Mondiale de Culturism și Fitness (masters și juniori) din 2018 ce vor avea loc în Argentina”, a spus Gabriel Toncean.


    Toncean alături de Ministrul Tineretului şi Sportului, Dunca, și alți oficiali
Toncean alături de Ministrul Tineretului şi Sportului, Dunca, și alți oficiali
image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net