Prima ligă de baschet 3x3 din Europa s-a încheiat!

Ultima actualizare:

    Câştigătorii turneului de baschet 3x3
Câştigătorii turneului de baschet 3x3

În cadrul competiţiei au participat peste 60 de echipe, iar meciurile au fost disputate la categoriile Sub 23 (masculin), Open Masculin, Open Feminin, Mini 3x3 (copii cu vârsta până în 12 ani), Baby 3x3 (copii cu vârsta până în 10 ani).

Pe data de 22 iunie au avut loc finalele pentru adulți, ce au adus mari emoții în rândul echipelor care au luptat pentru titlurile de campioană în prima ligă europeană de baschet 3x3. Astfel, la categoria Sub 23 trofeul a fost câștigat de echipa Bucharest Littles, după ce a înfruntat echipa Los Bananas, finaliștii calificându-se cu un scor de 22 puncte înscrise în ultimul meci.

La categoria Open Masculin, Northside Drinkers a obținut victoria după “o finală grea” cu Rahova’s Finest, după cum au susținut membrii echipei. Titlul de campioană la această categorie a fost adjudecat de echipa formată din Angel Santana, campion european, Bogdan Stăncuț, Vladimir Biasutti și Ștefan Buruiană cu 17 – 16 în fața unei echipe de tradiție a trei la treiului românesc, condusă tot de un campion european, Cătălin Vlaicu.

Kiseleff Ladies este prima campioană la Open Feminin în istoria ligii de baschet 3×3, care a jucat meciul decisiv cu echipa Agronomia.

Săptămâna trecută au avut loc și finalele la categoriile pentru copii, iar Compton 1 Colentina la baby 3×3 și Magic Timpuri noi la mini 3×3 au devenit primele campioane de la Veranda 3×3 League by Fitbit, după playoff-ul disputat pe terenurile amenajate pe esplanada centrului comercial.

Câștigătorii finalelor ligii de baschet au fost răsplătiți cu premii, iar echipele de la categoriile pentru adulți vor juca mai departe și în finala Circuitului național de baschet 3x3 organizat în luna august.

"Ne bucurăm să anunțăm încheierea cu succes a Veranda 3x3 League by Fitbit, un eveniment ce va rămâne în istoria baschetului 3x3 și pe care ne bucurăm că am avut oportunitatea de a-l găzdui. Am avut alături de noi peste 60 de echipe, mai bine de 400 de jucători, dar și mulți iubitori ai acestui sport, pe care îi felicităm și îi așteptăm în continuare pe terenul de baschet, ce va rămâne amplasat pe esplanada centrului nostru comercial pe tot parcursul verii", a declarat Maria Crăciun, Center Manager Veranda Mall.

O altă veste bună pentru baschetul 3x3 e recunoașterea ca disciplină olimpică, prima competiție sub emblema cercurilor olimpice urmând să se dispute la Tokyo în 2020. Potrivit unui studiu al Comitetului Internațional Olimpic, baschetul 3x3 este cea mai populară formă a acestui sport, cu peste 250 de milioane de practicanți în întreaga lume. Sport Arena Streetball este principalul organizator de evenimente de baschet 3x3 din România și este membru în FIBA 3x3 Advisory Board, ca reprezentant al organizatorilor de competiții din întreaga lume. În baschetul 3x3, România deține un titlu european la masculin, cucerit în 2014, iar echipa națională feminină a fost medaliată cu argint la ediția din 2016 a Campionatelor Europene.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net