Solar Probe Plus se va îndrepta spre atmosfera Soarelui, la circa 6,4 milioane de kilometri de suprafaţa astrului, pentru a efectua o serie de observaţii ştiinţifice asupra coroanei fierbinţi a Soarelui, asupra vânturilor solare şi a radiaţiilor letale.
"Experienţele alese pentru Solar Probe Plus sunt destinate a oferi răspunsuri pentru două întrebări-cheie ale fizicii solare: de ce atmosfera Soarelui este mai caldă decât suprafaţa lui vizibilă şi ce împinge vântul solar care afectează Terra şi sistemul solar?", a indicat Dick Fisher, directorul departamentului de heliofizică al NASA, într-un comunicat.
Pentru a se putea apropia de Soare, sonda va fi dotată cu un scut protector realizat dintr-un material nou pe bază de carbon, care ar trebui să reziste la temperaturi de peste 1.400 de grade Celsius, dar şi la niveluri ridicate de radiaţii, potrivit NASA.
NASA a lansat în 2009 un apel către cercetătorii specializaţi în studierea Soarelui, pentru a propune proiecte ştiinţifice, agenţia reţinând cinci dintre propuneri.
Printre misiunile ştiinţifice care vor fi efectuate figurează măsurarea anumitor particule ale Soarelui (protoni, electroni), realizarea de imagini 3D cu ajutorul unui telescop şi măsurarea câmpurilor magnetice.
"Pentru prima dată vom putea atinge, gusta şi simţi Soarele nostru", a spus Lika Guhathakurta, unul dintre oficialii programului Solar Probe Plus, în acelaşi comunicat emis de NASA. "Proiectul îi va permite umanităţii să pătrundă acolo unde nicio navă spaţială nu a ajuns vreodată", a adăugat Lika Guhathakurta.
NASA: "Pentru prima dată vom putea atinge, gusta şi simţi Soarele nostru"
Soarele şi-a intensificat activitatea
Iulia Roşu
NASA pregăteşte un proiect ambiţios prin lansarea, până în 2018, a unei noi misiuni menite să studieze Soarele de la mică distanţă cu ajutorul unui satelit de mărimea unui automobil - Solar Probe Plus, informează AFP.
- 19:29Borcea: "Mărkuş este suspect de fractură de claviculă"
- 19:21După criza de nervi, Sânziana Buruiană a plâns în direct!
- 19:10Slash se pregăteşte de lansarea celui de-al doilea album solo
- 19:08Carmen Şerban, despre cea care o acuză că ar fi lesbiană: «Am lipici la scursurile societăţii!»
- 19:07Miracol în Olanda! Mihăiţă Neşu îşi mişcă şi mâna stângă
- 19:07Bătaie la amicalul lui Dinamo: Rus şi Grigore, făcuţi KO de Platini!
- 19:07Un fotbalist român a postat poze cu soţia şi amantul ei pe Facebook, apoi a anunţat DIVORŢUL
- 18:57Exclusiv: Ce s-a întâmplat în culise, la Capatos, după încăierarea dintre Meme şi Sânziana - Video
- 18:54Părinţi inconştienţi: Şi-au obligat copilul de 4 ani să alerge dezbrăcat în zăpadă - VIDEO
- 18:50Câţi indieni sunt în imagine?
TOP STIRI



* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza