top sombra

Fostul deputat Nati Meir, trimis în judecată

Nati Meir retinut de politie

Nati Meir a fost arestat pe 20 octombrie 2009

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-au trimis în judecată, marţi, în stare de arest preventiv, pe fostul deputat al Partidului România Mare Nati Meir, acuzat că a înşelat mai multe persoane cu suma de 444.235 de lei.

Procurorii susţin că Nati Meir a profitat, în perioada ianuarie - octombrie 2009, de poziţia sa de parlamentar şi candidat la preşedinţia României, şi i-a indus în eroare pe Silvian Filoti Ilie, Ilinca Ştefan, Marius Dumitru, Florin Drăghici, Radu Pîndici, Mariana Oţetaru, Valentin Bălănescu şi George Mantea, cărora le-a produs o pagubă de 444.235 de lei.

Nati Meir s-a prezentat acestor persoane ca fiind o persoană cu putere financiară care oferă împrumut sume mari în valută, cu garanţii imobiliare, şi le-a arătat acestora în momentul încheierii contractelor de împrumut ori pe parcursul derulării acestora, un rucsac plin cu valută falsă.

Procurorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea anchetei de către poliţiştii din cadrul IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti faţă de Nati Meir şi alte persoane, pentru înşelăciune, deoarece au fost descoperite fapte noi comise în dauna altor cinci persoane.

Pe de altă parte, Nati Meir a fost scos de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori străine falsificate (monedă de hârtie), pe motiv că bancnotele folosite ca mijloace frauduloase, conţinând menţiunea 'specimen' nu puteau fi considerate ca având putere de circulaţie.

Într-un alt dosar, Nati Meir este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune şi fals, fiind suspectat că ar fi primit de la un număr mare de persoane comisioane pentru a le ajuta să plece la muncă în Israel.

Pe 20 octombrie 2009, Nati Meir a fost arestat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, mandatul fiind prelungit de mai multe ori. 



Trimite unui prieten!

Termeni si conditii Privacy policy Publicitate Contact InfoRSS RSS

top down