URA! O să avem zăpadă de Crăciun

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Un decembrie cum n-am mai avut de mult. Cu 16 grade Celsius, soare şi câteva ploi. Asta până ieri, când o parte din ţară s-a îmbrăcat în haine albe. Şi, meteorologii ne anunţă că ninsorile vor continua, iar, de Crăciun, va fi zăpadă în aproape toate zonele ţării.

Muntele s-a pregătit deja pentru vacanţa de Sărbători. Aşa că scoateţi din debara schiurile şi săniuţele, pentru că veţi avea parte de zăpadă. Specialiştii de la INMH spun că, de joi, va începe să ningă serios în majoritatea regiunilor.

Vor cădea ninsori abundente, la munte, dar şi în Bucureşti, Baia Mare, Cluj, Târgu Mureş, Cluj şi în Nordul Moldovei. Deci, vom avea un Crăciun alb şi cu temperaturi negative. Doar în Dobrogea, în loc de ninsori, vor fi ploi şi lapoviţă, existând condiţii de formare a poleiului.

Între Crăciun şi Revelion, însă, vremea se va mai încălzi, îndeosebi în sudul, sud-estul şi sud-vestul ţării. Prin urmare, zăpada se va topi în aceste zone, nu, însă, şi la munte. Pentru sfârşitul anului, meteorologii nu anunţă, deocamdată, precipitaţii.

Furtuna Joachim a adus viscol în vestul Europei

Germania- În landurile Bavaria şi Turingia, furtuna Joachim a adus zăpadă din abundenţă. Spre bucuria iubitorilor de schi, a nins puternic şi în Baden-Württemberg şi în Renania-Palatinat (sud-vestul Germaniei).

simeon stalpnicul png

Franţa- În vestul ţării rafalele puternice aduse de Joachim au provocat o pană de curent care a lăsat fără lumină 400.000 de locuinţe. O navă cargo aflată sub pavilion maltez, care transporta balast, a eşuat.

simeon stalpnicul png

Marea Britanie- Iarna şi-a intrat în acest weekend în drepturi, aducând ninsori abundente. Din cauza viscolului au fost anulate şi câteva zboruri pe areoporturile britanice. La Glasgow, stratul de zăpadă măsoară deja şase centimetri.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
image
image
image
image
image
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
image
actualitate.net
image
actualitate.net