Proiect social: persoanele defavorizate ar putea primi gratuit o locuinţă

Ultima actualizare:

    Casele vor fi la ţară şi pot fi date în folosinţă pentru cinci ani
Casele vor fi la ţară şi pot fi date în folosinţă pentru cinci ani

Mai mulţi parlamentari au propus, printr-un proiect de lege, instituirea programului "Case sociale în mediul rural". Prin acest program primăriile vor putea da, cu titlu gratuit, pe o perioadă de 5 ani, locuinţe sociale familiilor defavorizate. Proiectul se află în dezbatere la Senat.

Prin programul "Case sociale în mediul rural" se înţelege facilitarea accesului persoanelor fizice la locuinţe sociale, din mediul rural, prin achiziţionarea acestora de către unităţile administrativ-teritoriale din zonele rurale. Consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din zonele rurale vor asigura finanţarea programului, prin sume de la bugetul local, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual. 

Cum vor arăta locuinţele sociale

Locuinţele sociale din acest program vor cuprinde imobile din mediul rural cu destinaţia de locuinţă, alcătuite din una sau mai multe camere de locuit, cu terenurile, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente acestora, care satisfac cerinţele de locuit ale unei familii sau persoane. 

Se dau în folosinţă pentru 5 ani

Aceste locuinţe sociale achiziţionate de către unităţile administrativ-teritoriale nu vor putea fi vândute sau închiriate de către acestea şi vor fi atribuite cu titlu gratuit pe baza unor criterii stabilite anual. Contractul de folosinţă cu titlu gratuit se va încheia de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliţi de Consiliul Local pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza actelor doveditoare necesare. 

Cine poate primi o casă?

Proiectul prevede că vor putea beneficia de o locuinţă socială prin acest program persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, tinerii proveniţi din instituţiile de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, familiile care au cel puţin trei minori în întreţinere, familiile care au un venit mediu net lunar pe persoană realizat în ultimele 12 luni sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, anterior lunii în care se repartizează locuinţa. Alţi beneficiari ai locuinţelor sociale vor fi invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii din Revoluţia din decembrie 1989, familiilor care au domiciliul ori reşedinţa înscrisă în actele de identitate pe raza unităţii administrativ-teritoriale. 

La sate există mii de locuinţe care pot fi cumpărate de primării

Potrivit proiectului, nu vor putea beneficia de locuinţe sociale cei care deţin în proprietate o locuinţă, au înstrăinat o locuinţă după 1 ianuarie 1990, au beneficiat de sprijinul statului pentru realizarea unei locuinţe, deţin în calitate de chiriaş o altă locuinţă din fondul locativ de stat. Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că în mediul rural există mii de locuinţe ai căror proprietari au decedat sau au plecat în străinătate şi care ar putea fi cumpărate de primăriile pe raza cărora se află şi date spre folosinţă cu titlu gratuit categoriilor de persoane ce întrunesc condiţiile. Propunerea legislativă se află în consultare publică la Senat. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net