Încă două decese din cauza complicaţiilor provocate de gripă

Ultima actualizare:

    Cele mai multe persoane care au decedat în urma complicaţiilor gripei au avut peste 65 de ani
Cele mai multe persoane care au decedat în urma complicaţiilor gripei au avut peste 65 de ani

25 de persoane au murit din cauza complicaţiilor provocate de gripă, în acest sezon, ultimele două decese fiind anunţate în săptămâna 13-19 februarie, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Autorităţile au precizat că cele mai multe decese s-au înregistrat la categoria de vârstă peste 65 de ani, iar niciuna dintre persoanele care au murit nu fusese vaccinată. În săptămâna 13-19 februarie, au fost inregistrate 13 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI). În acest interval au fost înregistrate două decese noi, la cazuri de SARI, confirmate cu virus gripal, ambele cu tipul A, subtip H3, anunţă CNSCBT. Din totalul celor 25 de decese, 19 au fost la categoria peste 65 de ani, 92 la sută dintre decedaţi având condiţii medicale preexistente. Niciuna dintre persoanele decedate nu fusese vaccinată, mai arată reprezentanţii Centrului.

531 de cazuri de gripă de la începutul sezonului

Cele mai multe decese au fost în Bucureşti - şapte şi în judeţele Cluj - cinci, Olt şi Iaşi - câte trei, în timp ce în judeţele Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Mureş, Prahova, Suceava şi Timiş s-a înregistrat câte un deces. De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a SARI au fost confirmate cu laboratorul 531 de cazuri de gripă, dintre care 433 cazuri tip AH3N2, 79 tip A, nesubtipate, două cazuri AH1N1 (pandemic) şi 17 cazuri tip B.La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS - infecţii virale ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 89.175.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net