Reţeta minune anti-cancer a Monicăi Tatoiu: pro şi contra! VIDEO

Ultima actualizare:

    Monica Tatoiu
Monica Tatoiu

Reţeta minune, despre care cunoscuta femeie de afaceri susţine că a vindecat-o de cancer şi care a determinat numeroşi bolnavi să abandoneze tratamentul clasic în favoarea celui naturist, este criticată acerb de către specialişti.

UPDATE 06.10.2010

HAOS la Măruţă în emisiune în ceea ce priveşte reţeta minune a Monicăi Tatoiu!

UPDATE 05.10.2010

Mari controverse în ceea ce priveşte reţeta minune a Monicăi Tatoiu!

"Şi n-are ce rău să-ţi facă!", crede Monica Tatoiu despre miraculoasele şi banalele ingrediente: lăptişor de matcă - 4 grame, miere de salcâm, luată de la Plafar - 1,5 kilograme, polen măcinat - 300 de grame, ser fiziologic - 200 mililitri, tinctură de propolis -150 de grame.

"Toate ingredientele se amestecă, apoi pasta creată se pune la frigider. Se ia o linguriţă dimineaţa, la prânz şi seara, pe stomacul gol, sau cu ceai. Puteţi mânca după 30 de minute", mai recomandă Tatoiu.

Minune sau blestem?

Deşi vânzările acestor ingrediente au crescut considerabil de la popularizarea reţetei la televizor, iar specialiştii din apicultură sunt mai mult decât recunoscători doamnei Tatoiu, chiar ei avertizează că acest tratament poate face mai mult rău decât bine.

„Sunt persoane alergice, cărora mierea sau polenul le poate face mai mult rău decât bine", a declarat directorul Institutului de Cercetare în Apicultură, Cristina Mateescu.

Medicul oncolog al Spitalului Judeţean Giurgiu, Florin Onisim, avertizează populaţia cu privire la pericolul combinaţiei între polen şi lăptişor de matcă şi crede că această reţetă este le poate dăuna bolnavilor de cancer.

„Lăptişorul de matcă este un factor biostimulator, stimulează toate celulele, nu doar pe cele sănătoase. În urma administrării acestei reţete există riscul destul de mare ca celulele cancerose să se dezvolte, iar pacienţii care erau într-o stare bună şi se vindecaseră să constate că problema de sănătate a reapărut", afirmă acesta.

„Am o pacientă care a cumpărat şi a folosit această reţetă iar acum s-a reintors în cabinet, cu markerii tumorali modificaţi, crescuţi", mai spune medicul.

Mortalitatea poate creşte din cauza reţetei-minune

Un efect al folosirii acestui tratament pe scară largă ar fi creşterea curbei mortalităţii, tocmai de aceea Onisim nu crede că Tatoiu s-a vindecat cu ajutorul acestor ingrediente.

„Nu cred că această reţetă a vindecat-o. Nu ştiu exact nici stadiul bolii acesteia, însă nu ar trebuit recomandată tututor. În cancer este total contraindicat acest tratament, pe bază de produse apicole, ca şi orice tratament bazat pe biorezonanţă", a încheiat specialistul.

Şi medicul oncolog clujean Nicolae Ghilezan, membru corespondent al Academiei Române, a recomandat ca pacienţii să nu se încreadă în „leacurile băbeşti", care tratează miraculos cancerul. „Se bazează mult pe ignoranţa pacienţilor care încearcă să facă totul în asemenea situaţii. Dar de multe ei sunt escrocaţi, iar aceste leacuri nu au eficacitate", a explicat medicul Nicolae Ghilezan.

Specialiştii, somaţi să ia atitudine

Una dintre cele mai cunoscute activiste anti-cancer mamar şi în acelaşi timp preşedintele Asociaţiei Române de Cancer „Destine Comune", Stella Hanusz, a criticat aspru metoda naturistă, deoarece tot mai multe bolnave renunţă la tratamentul clasic cu citostatice şi apelează la cel naturist. Tocmai de aceea, ea face un apel către specialiştii în domeniu să ia atitudine împotriva mediatizării reţetei-minune a Monicăi Tatoiu.

„Cunosc opt femei care au renunţat la tratamentul medical, după ce au văzut-o pe doamna Tatoiu la televizor. Nu toate femeile au acelaşi gen de cancer. Fiecare are un anumit sistem hormonal. Tratamentul poate să aducă rău. Tratamentul clasic este unul extrem de greu şi atunci lumea preferă varianta care pare mai uşoară", a declarat ea

„Sunt pur şi simplu speriată de ce efecte are mediatizarea tratamentului-minune a doamnei Monica Tatoiu. Trebuie să luăm atitudine, pentru că e atât de promovat încât foarte multe lume ia de bun acest tratament", a mai spus Stella Hanusz, diagnosticată cu cancer la sân în 1996.

simeon stalpnicul png

De unde a apărut reţeta?

Monica Tatoiu susţine că un domn din Reşiţa a sunat-o după ce a aflat de cazul ei de la televizor şi i-a dat această reţetă. Bărbatul i-a mărturisit că a aflat la rândul lui de ea din revista "Formula As". Reţeta a ajuns în această publicaţie prin intermediul unui domn din Ploieşti, ce a primit-o de la un călugăr.

Femeia de afaceri a preferat acest tratament naturist în locul celui clasic cu citostatice şi a operaţiei de histereoctomie şi, după câteva luni, a afirmat că s-a vindecat de cancer.

"Eu cred că pentru mine a funcţionat pentru că am văzut cu ochii mei. Nu ştiu pentru alţii ce efect ar trebui să aibă. Cred însă că doar credinţa ne poate salva. Sunt mulţi oameni care s-au vindecat de boli grave pentru că au crezut cu tărie că se vor vindeca. Trebuie să nu uităm totuşi că un astfel de tratament este făcut din ingrediente naturale, ca orice alt tratament, cu diferenţa că nu este procesat chimic. Tot ceea ce vine din natură este sănătate pentru că este viu. Un lucru este cert, nu face rău nimănui, dar sunt sigură că scepticii nu se vindecă de nimic indiferent de tratament dacă mintea lor nu ţine cu corpul", a afirmat Tatoiu într-un interviu acordat ziarului Adevărul.

INTRĂ PE ADEVARUL.RO SI CITEŞTE INTERVIUL CU MONICA TATOIU

Reţeta anticancer nu este singura reţetă miraculoasă pe bază de miere pe care Tatoiu o are, ea plănuind să adune toate tratamentele pe bază de produse apicole şi să le publice într-o carte. Cu siguranţă se va vinde ca pâinea caldă, stârnind noi controverse.

simeon stalpnicul png

Vânzări, la fel de miraculoase ca şi ingredientele

Ingredientele minune au înregistrat vânzări record în magazine şi plafare. Imediat după ce au auzit de tratamentul-minune, românii s-au aşezat la coadă şi au epuizat stocurile de miere de salcâm, lăptişor de matcă, polen sau propolis, ajungându-se la crearea unor liste de aşteptare pentru cei care doresc să le cumpere.

"Primim zilnic multe comenzi şi suntem nevoiţi să facem liste de aşteptare, iar atunci când primim marfă totul se epuizează în câteva minute", a spus spus Filica Costache, directorul Pastoralei Apicola Prahova.

Vrea să-l vindece pe Michael Douglas

După ce a aflat că faimosul actor de la Hollywood suferă de cancer la gât, Monica Tatoiu i-a sărit în ajutor cu tratamentul naturist: "O să îi trimit un mail lui Carmen Harra ca să-i trimită reţeta mea. Sigur o să îl ajute! Cine mai vrea reţeta poate să îmi scrie pe Facebook", a declarat aceasta.

Mai citeşte:

Monica Tatoiu dă detalii despre reţeta minune ce a vindecat-o de cancer!

Tu ce crezi? Poate un tratament naturist să te vindece de cancer?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net