O dubă cu deţinuţi, accidentată uşor în drum spre policlinică

Ultima actualizare:

O dubă cu deţinuţi de la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin a fost implicată, marţi, într-un accident de circulaţie produs într-o intersecţie din municipiu, nicio persoană nefiind rănită în urma evenimentului rutier.

În dubă se aflau trei deţinuţi, care erau duşi la o policlinică, pentru a fi supuşi unor investigaţii medicale. După producerea accidentului, deţinuţii au fost preluaţi de o altă maşină a penitenciarului.

Agentul şef Ion Buzatu, de la Poliţia Rutieră Drobeta Turnu Severin, a declarat că în accident au fost implicate două autoturisme şi autospeciala de la penitenciar. Conform potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor, accidentul nu s-a produs din vina şoferului de la penitenciar.

Directorul penitenciarului Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Săvescu, a declarat că duba se află în misiune pentru a transporta trei deţinuţi la policlinică pentru investigaţii medicale: doi la oftalmologie, iar unul la ortopedie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net