Victor Socaciu vrea să interzică în reclame bunuri din patrimoniu!

Ultima actualizare:

    Victor Socaciu
Victor Socaciu

Deputatul PSD Victor Socaciu a depus la Parlament o iniţiativă legislativă prin care se interzice folosirea în spoturile publicitare difuzate la radio şi tv a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, cum ar fi Ateneul Român, statuia poetului Mihai Eminescu sau colinde vechi.

În expunerea de motive, Victor Socaciu apreciază că elemente ale patrimoniului cultural sunt folosite în mod "abuziv" în spoturile publicitare, el dând drept exemplu clădirea Ateneului Român, statuia poetului Mihai Eminescu sau un vechi colind românesc. El susţine că interzicerea folosirii acestora în spoturile publicitare ar contribui la protejarea patrimoniului cultural naţional.

Iniţiativa legislativă a lui Socaciu vizează modificarea Legii audiovizualului, respectiv introducerea acestei condiţii între cele prevăzute la articolul 29 şi pe care trebuie să le respecte comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale.

Legea 82 din 2008 defineşte patrimoniul cultural imaterial drept totalitatea practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoştinţelor, abilităţilor - împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele şi spaţiile culturale asociate acestora - pe care comunităţile, grupurile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net