Ultima poză cu Alexis, barmanița din Colectiv, făcută chiar de mama ei, cu o zi înainte de tragedie

Ultima actualizare:

    Alexis Matache și-a pierdut viața la doar 26 de aniFoto: arhivă personală
Alexis Matache și-a pierdut viața la doar 26 de aniFoto: arhivă personală

Duminică, 30 octombrie, se împlinește un an de la tragedia care a marcat pentru totdeauna destinul României. Va rămâne în memoria oamenilor sub un singur nume, Colectiv, 30 octombrie, ziua din care nimic nu a mai fost la fel, ziua care nu va fi uitată.

64 de persoane și-au pierdut viața, zeci de familii au rămas neconsolate, doar cu sufletul dat pe altarul durerii. Printre ele, și părinții Alexandrei Matache, tânăra de 26 de ani care lucra ca barmaniță în localul blestemat, absolventă de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București. Alexis, așa cum era alintată, își dorea o carieră în domeniul comunicării, avea o aplecare spre organizarea de evenimente, dar s-a lovit de veșnica lipsă de experiență pe care angajatorii o îndrugă tinerilor la început de drum în carieră. De aceea, pentru că voia să fie pe picioarele ei, să strângă bani pentru o mașină și un apartament cu chirie, Alexis lucra ca barmaniță. A început pe postul de chelneriță într-un alt club, a avansat și apoi s-a angajat la Colectiv, unde lucre vinerea, sâmbăta și duminica.

În ultima ei zi pe acest pământ își anunțase mama că localul avea să fie plin, căci avea loc o lansare de album a unei trupe rock, Goodbye to Gravity. Femeia își dorea ca fiica sa să nu mai lucreze în cluburi, dar știa cât de greu îi fusese să găsească un job în domeniul pentru care a studiat. Cristina Matache și-a pierdut singurul copil, iar durerea ei nu va putea să treacă vreodată. Se “hrănește” cu amintiri și cu zâmbetul fiicei sale, pe care acum îl poate vedea doar în fotografii.


    Ultima imagine cu Alexis Matache Foto: arhivă personală
Ultima imagine cu Alexis Matache Foto: arhivă personală

O fotografie, ultima fotografie pe care mama i-a făcut-o fetei sale, ascundea un zâmbet trist pe care mama lui Alexis nu-l mai văzuse. Femeia obișnuiește acum să publice imagini pe pagina fiicei, în așa fel încât să nu lase pe nimeni să o uite. Nici pe ea, nici pe ceilalți 63 care și-au pierdut viața. Una dintre poze este aparte, este ultima pe care mama tinerei i-o făcuse, cu doar o seară înainte de incendiul care a mistuit planuri, destine, vieți. “Asta este ultima poză. Este făcută joi seară, este singura poză în care ești tare abătută, un pic tristă. Doamne, dacă mi-ai fi dat un semn, poate îmi salvam fata!”, și-a strigat durerea mama lui Alexis.

image
image
image
image
image
image
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net