Trei copii au murit într-un incendiu în judeţul Bacău

Ultima actualizare:

    Focul a fost atât de puternic încât a distrus toată locuința în care stăteau cei trei micuți
Focul a fost atât de puternic încât a distrus toată locuința în care stăteau cei trei micuți

Trei copii de patru luni, un an şi doi ani au murit într-un incendiu care a cuprins camera în care locuiau, în localitatea Parava, din judeţul Bacău. Potrivit news.ro, pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din orașul Adjud, judeţul Vrancea

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Florin Olaru, incendiul a fost anunţat în jurul orei 19.50, la o locuinţă din satul Parava, judeţul Bacău, zona intrând în sarcina pompierilor de la secţia din Adjud.

La faţa l.ocului, s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere incendii cu apă şi spumă.

Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că focul cuprinsese o cameră de locuit, iar când au intrat în respectiva încăpere au găsit cadavrele a trei copii. 

Cei trei copii erau carbonizaţi, ei având vârste de patru luni, un an şi doi ani.

Tatăl copiilor este plecat în străinătate, iar mama le-a declarant anchetatorilor că plecase pentru scurt timp ca să aducă apă.

Conform ISU Vrancea, incendiul în urma căruia au murit cei trei copii a fost provocat de jarul căzut din soba cu care femeia încălzea camera în care locuia cu copiii.

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net