"Robert i-a dat Ioanei foc, cu acetonă". Detalii şocante despre calvarul tinerei bătute

Ultima actualizare:
Ioana se află într-un spital din Germania, unde a stat în comă timp de câteva luni
Ioana se află într-un spital din Germania, unde a stat în comă timp de câteva luni

Pe zi ce trece, tot mai multe detalii ies la iveală despre viaţa pe care o ducea în Germania Ioana Condea, care plecase în străinătate în căutarea unei vieţi mai bune.

Florentina Tănase, prietena Ioanei şi cea care a chemat-o în Germania, împingând-o spre prostituţie, a dat amănunte şocante despre viaţa pe care o ducea aceasta, ca prostituată.

Tânăra a explicat şi ce s-a întâmplat, de fapt, în seara în care fata a fost opărită.

"După ce a fost opărită pe spate, a stat în picioare câteva zile, pentru că nu putea să stea jos. A opărit-o cu acetonă. Prima dată a spus că îi dă foc. Robert mi-a spus să îi aduc acetonă, iar eu am aruncat pe furiş acetona şi am pus apă în sticluţă. Acela a fost primul moment mai grav. A aruncat acetonă pe ea şi i-a dat foc. Nu ştiu ce a făcut acolo, pentru că nu m-a lăsat să mă uit. Eu i-am aruncat un prosop, să se apere. Două săptămâni nu a putut să se mai prostitueze", a povestit Flori, la Pro TV.

Florentina Tănase a povestit, cu amănunte, ce făcea Ioana în Italia, dar mama acesteia nu vrea să creadă nimic
Florentina Tănase a povestit, cu amănunte, ce făcea Ioana în Italia, dar mama acesteia nu vrea să creadă nimic

"Eu Ioanei nu i-am făcut niciun rău. De multe ori eu am scăpat-o de bătăi şi îi spuneam să vină în România. Ea avea duşmănie pe mine, voia ca eu să plec de acolo şi să rămână ea cu Robert. De câte ori am luat bătaie de la Robert, ea niciodată nu a intervenit. Patru zile şi 4 nopţi am luat bătaie din cauza ei, o dată Robert m-a dezbrăcat şi m-a alungat din casă. Nici atunci, Ioana nu i-a spus să mă lase în pace, ci încerca să îl convingă să mă lase acolo, dezbrăcată", a mai spus Florentina Tănase, prietena Ioanei.


    Ioana se află într-un spital din Germania, unde a stat în comă timp de câteva luni. Până la acest episod, ea a fost torturată de nenumărate oriCaptură Pro TV
Ioana se află într-un spital din Germania, unde a stat în comă timp de câteva luni. Până la acest episod, ea a fost torturată de nenumărate oriCaptură Pro TV

Dacă Ioana nu se îndrăgostea de Robert, nimic din ce s-a întâmplat nu se întâmpla. A fost alegerea ei, nimeni nu a obligat-o. Când a ajuns în Germania, putea să spună că nu vrea să facă ce fac eu şi să-şi caute altceva de muncă. Dacă nu îşi găsea, se putea întoarce în ţară. La început, ea a vrut să facă bani pentru copilul ei. Apoi a început să îi placă în Germania şi a vrut să rămână. Îi plăcea viaţa: trebuia să o ducem la discotecă în fiecare vineri şi sâmbătă", a mai explicat fata.

image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net