Preşedintele Băsescu a promulgat legea privind reducerea CAS

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu
Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că a promulgat legea privind reducerea CAS cu 5 %.

Şeful statului a făcut acest anunţ în declaraţia de presă susţinută la Palatul Cotroceni. “Mi se pare cel mai important subiect, nu numai al zilei, dar un subiect care, după ce va deveni realitate, va avea un impact foarte mare asupra românilor, începând cu 2015”, a spus şeful statului, informează Mediafax.

Traian Băsescu a menţionat că legea este extrem de simplă şi nu pune nicio problemă de neconstituţionalitate. “Nu m-aş hazarda să trimit la Curtea Constituţională o lege din patru articole, m-aş pune într-o situaţie penibilă, să îmi spună Curtea că este constituţională”, a precizat preşedintele.

Traian Băsescu a mai arătat în declaraţia de presă că, "anul acesta, Guvernul nu are probleme în a acoperi deficitul şi va putea să plătească pensiile fără nicio problemă, dar pentru anul 2015, deficitul fondului de pensii va creşte de la 12,5 miliarde de lei, la 17,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un efort suplimentar de la buget de cinci miliarde de lei".

Preşedintele a mai arătat că una dintre soluţiile Guvernului ar fi, “foarte probabil, anularea reducerii CAS, imediat după alegerile prezidenţiale, iar a doua soluţie, creşterea taxelor”.

“Nu există soluţii, nu există alternativă la una dintre cele două măsuri, cum, dacă ai fantezie, îţi poţi imagina o revenire parţială, la 3% a CAS şi introducerea unei noi taxe. V-am dat cele două variante seci”, a spus Băsescu.

Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, după cum urmează: 15,8% (de la 20,8%) pentru condiţii normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% (de la 30,8%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
ana Blandiana 1990 jpg
1 minestrone jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net