Pelerinaj de Sfânta Parascheva 2015: Enoriaşii au primit 2.000 litri de ceai

Ultima actualizare:

    Pelerinii au făcut coadă de doi kilometri până la raclăfoto: arhiva personală
Pelerinii au făcut coadă de doi kilometri până la raclăfoto: arhiva personală

Duminică, 11 octombrie, mii de creştini au pornit spre raclă de Sfânta Parascheva 2015. Părinţi, bunici şi copii au îngheţat de frig şi au suportat ploile crunte pentru a ajunge la moaşte şi a se ruga pentru sănătate şi prosperitate. Credincioșii au stat la coadă nu mai puţin de cinci ore, însă temperaturile scăzute nu au reușit să îi oprească.

Răpuşi de oboseală şi frig, enoriaşii au vrut cu orice preţ să parcurgă pelerinajul pentru Sfânta Parascheva 2015. Peste 7.000 de persoane au stat la coadă la Iaşi pentru a se închina la moaşte, iar drumul până la acestea s-a întins pe o distanță de 2 kilometri, potrivit digi 24.ro. În sprijinul enoriașilor a venit Primăria Iași, care le-a oferit peste 2.000 de litri de ceai.

Sfânta Parascheva 2015: Părinții și-au adus copiii în pelerinaj

În pelerinajul de Sfânta Parascheva 2015 au plecat mii de oameni, iar mulți părinți nu au vrut sub nici o formă să își lase copiii acasă. Aceștia i-au îmbrăcat bine pe micuți și i-au adus să se roage la sfintele moaște, în ciuda frigului și a vremii ploioase. Acesta este și cazul unei familii din Prahova, care a venit cu mic cu mare la Iași.

„Ba le e foame, ba mai plâng, dar trebuie să ajungem”, a declarat unul dintre părinți, citat de digi24.ro. Totuși, micuțul de șapte ani a spus că este bine îmbrăcat pentru vremea de afară și că  nu îi este deloc frig.

Rugăciune către Sfânta Parascheva 2015

Atât în perioada pelerinajului de Sfânta Parascheva 2015, cât și în restul anului, credincioșii îi adresează rugăciuni Maicii ocrotitoare, mai ales în momente de necaz și greutăți. Aceștia îi cer sănătate și să îi ferească de dușmani, atât de cei știuți, cât și de cei neștiuți.

„La Tine, prea frumoasă fecioară Parascheva, aduc rugăciunile mele, pe acestea ascultă-le și le du în fața Ziditorului, căci toată îndrăzneala de la mine s-a depărtat. Ne izbăvește, Maică, de bolile cumplite și ne ajută nouă să scăpăm de marile ispite și risipește vrajba și ura dintre noi. Cu ruga ta de Maică și ale tale moaște, pe toți să ne aduni sub sfântul tău veșmânt. O Sfântă Cuvioasă și mult folositoare, primește rugăciunea aceasta și fii ajutătoare poporului ce strigă din tot sufletul: redă-ne sănătatea, împlinește-ne puterea, veghează mereu până în clipa morții și fii mijlocitoare în vremea judecății. Amin!”.

image
image
image
image
image
image
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net