O femeie gravidă şi copilul ei de doi ani, ucişi de un şofer inconştient

Ultima actualizare:

O tânără de 23 de ani, însărcinată, şi băieţelul acesteia, în vârstă de doi ani, au murit după ce au fost loviţi de o maşină, duminică, în localitatea Butoiu de Jos din judeţul Dâmboviţa, în timp ce ar fi traversat strada neregulamentar.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, tânăra, însărcinată în luna a şasea, şi copilul său, în vârstă de doi ani, au fost loviţi de o maşină în localitatea Butoiu de Jos, în timp ce încercau să traverseze strada, conform MEDIAFAX.

Martorii accidentului spun că femeia şi copilul ar fi încercat să traverseze neregulamentar.

Atât femeia, cât şi copilul au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, după care au fost transportaţi cu ambulanţa la spitalul din Găeşti, unde tânăra a murit.

Băieţelul de doi ani a murit în timpul operaţiei la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Copilul a fost dus în sala de operaţii, având hemoragie abdominală, iar după terminarea intervenţiei, medicii vor putea spune mai multe, au precizat sursele citate.

Conform poliţiştilor, imediat după producerea accidentului şoferul a lovit trei maşini parcate pe marginea drumului.

În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru omor şi vămămare corporală din culpă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
image png
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net