O femeie a fost găsită moartă într-un centru maternal din Codlea

Ultima actualizare:

    Medicii n-au mai putut s-o salveze pe femeie
Medicii n-au mai putut s-o salveze pe femeie

Mama unui copil de 13 ani a fost găsită moartă, joi dimineață, într-un centru maternal din Codlea, județul Brașov, informează Mediafax. Medicii spun că femeia de 48 de ani a suferit un atac de cord.

Mama și copilul au fost primiţi, în data de 17 iulie, la Centrul Maternal „Casa Mamei” din cadrul Complexului de Servicii „Măgura” Codlea al DGASPC.

Femeia a spus că a fost dată afară din casă de către mama sa şi că nu mai avea unde locui, însă, în urma unei anchete în acest caz, reprezentanţii DGASPC Braşov au constatat că femeia plecase în mod voluntar de la casa părinţilor.

„Ea obişnuia să mai plece de acasă, împreună cu copilul, dar se întorcea după o săptămână-două. Părinţii ei nu ştiau unde se află şi chiar vroiau să o dea în urmărire la poliţie deorece aceasta nu le-a mai dat nici un semn. Mama ei o suna mereu pe telefonul mobil, dar ea nu îi răspundea. Mai avea şi probleme grave cu inima, avea implantate stenturi...”, a declarat Daniela Luca, director adjunct DGASPC Braşov.

Femeia s-a separat de soţul său, fără a divorţa, în urmă cu patru ani, iar de atunci locuia la mama sa. Ea nu lucra, fiind pensionată pe caz de boală.

Joi dimineaţă, femeia a fost găsită moartă de către o îngrijitoare a centrului care venise să facă curăţenie. Potrivit medicului centrului, femeia a suferit un atac de cord. Imediat după constatarea decesului, DGASPC Braşov a luat legătura cu familia femeii.

În urma discuţiilor telefonice cu soţul femeii, acesta a declarat că se va ocupa mai departe de creşterea şi îngrijirea fiului său, dar şi de înmormântarea femeii.

Bărbatul locuieşte în Tărlungeni împreună cu mama sa şi are un serviciu stabil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net