O femeie cu șase copii a restituit un portmoneu plin cu bani, găsit pe stradă

Ultima actualizare:

    Femeia a anunțat Poliția, după ce a găsit portmoneulFoto: glsa.ro
Femeia a anunțat Poliția, după ce a găsit portmoneulFoto: glsa.ro

O femeie din municipiul Arad, mamă a șase copii cu vârste între un an și 12 ani, a restituit un portmoneu găsit pe stradă, în care se aflau peste 2.000 de lei, o sută de euro și carduri bancare, în conturile cărora se aflau 20.000 de lei, relatează Mediafax. Cel care pierduse banii este un cetățean elvețian cu afaceri în Arad.

„A fost un gest de omenie şi spirit civic făcut de către o mamă a şase copii. Femeia a anunţat poliţistul de proximitate din zona în care locuieşte, restituind banii”, au spus reprezentanții Poliției Arad.

Poliţiştii au reuşit în scurt timp identificarea persoanei păgubite, fiind vorba despre un cetăţean elveţian, administrator al unei firme din judeţul Arad.

„Nu aș păstra bani nemunciți”

Marta Andreea Sterciuc a spus că nu s-a gândit nici o clipă să păstreze banii.

„În secunda în care am luat în mână portofelul, m-am gândit cum să îl găsesc pe proprietar. Am mers la un magazin din apropiere și l-am predat, după care am anunțat Poliția. Am văzut că era o sumă mare de bani, dar nu i-am numărat. Chiar dacă aș avea nevoie, nu aș păstra bani nemunciți”, a spus arădeanca.

Ea a povestit că, după ce Poliția l-a identificat pe proprietar, acesta a insistat să o cunoască.

„M-am dus să ne întâlnim și a insistat să primesc o recompensă de 200 de lei. Am refuzat de mai multe ori, dar domnul nu a vrut să mă lase să plec fără să-i primesc”, a spus femeia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
bani curs valutar dolari jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net