Multimiliardarul Adamescu a murit ruinat şi bolnav

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit ieri, la vârsta de 68 de ani, pe patul unui spital din Bucureşti, unde se afla din decembrie. Condamnat la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare, fusese mutat de mai bine de o lună din penitenciar la spital. Fosta soţie şi cei doi fii proveniţi din căsnicii anterioare, se bat pe ce a mai rămas din uriaşa avere.

Celebrul afacerist avea grave probleme de sănătate şi fusese condamnat, în mai 2016, la 4 ani şi 4 luni de închisoare într-un caz de corupţie. Fusese diagnosticat cu 15 afecţiuni, dar în ultima vreme făcuse septicemie după o operaţie la genunchi. ”Magnatul Asigurărilor”, aşa cum fusese numit Adamescu, avea o poveste de familie încâlcită, iar spre final lucrurile se complicaseră şi mai tare. Carmen Adamescu a intentat divorţ în 2015 şi a considerat că, după 12 ani de căsnicie şi 10 ani de concubinaj, suma de 350 de milioane de euro, adică jumătate din imperiul Adamescu de la aceea dată, ar fi una corectă şi onorantă, care să-i şteargă lacrimile şi să uite de tot ”calvarul”. Soţia multimiliardarului spunea că s-ar fi săturat de escapadele şi de jignirile lui, iar el i-ar fi reproşat că îl fură.


    Averea de 900 de milioane de euro pe care o avea  în 2011 a scăzut dramatic, iar ce a mai rămas a ajuns la Carmen, fosta soţie, sau va fi luată de stat
Averea de 900 de milioane de euro pe care o avea în 2011 a scăzut dramatic, iar ce a mai rămas a ajuns la Carmen, fosta soţie, sau va fi luată de stat

Fiul omului de afaceri, Alexander Adamescu, a ştiut încă de săptămâna trecută că sfârşitul tatălui său este aproape. Ieri a transmis un mesaj prin care îi ia apărarea defunctului. ”Din păcate a murit pierzându-şi încrederea în România şi pofta de viaţă. A fost părăsit de soţia iubită în cele mai grele momente, dovedind astfel că a fost ahtiată strict după banii lui. Compania pe care a crescut-o timp de 15 ani, Astra Asigurări, i-a fost falimentată de oameni care l-au acuzat apoi de consecinţele acţiunilor lor. Azi, toate firmele lui sunt pe cale să fie naţionalizate în urma acestor nedreptăţi. Iar eu, pus pe lista neagră. A fost prea mult chiar şi pentru luptătorul Dan Adamescu! Acesta este adevărul despre tatăl meu. Să-ţi fie ţărâna uşoară, tată!”, a scris Alexander Adamescu, care locuieşte în Marea Britanie. La rândul său, acesta are un mandat european de arestare pe care l-a contestat.

Click! spune

Dan Adamescu, 68 ani, a fost acţionar majoritar la mai multe companii importante din România, printre care Astra Asigurări, falimentată în condiţii controversate, Unirea Shopping Center, Medien Holding (trustul care deţine ziarul România Liberă), Modern Business Center (imobiliare), hotelurile Rex, InterContinental şi Pullman.

image
image
image
image
image
image
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net