Litoralul pentru toţi - bilete. Cât va costa un sejur la mare după 1 septembrie

Ultima actualizare:

    Litoralul pentru toţi - bilete. Cât te va costa un sejur la mare de la 1 septembrie foto: vacantalamare.ro
Litoralul pentru toţi - bilete. Cât te va costa un sejur la mare de la 1 septembrie foto: vacantalamare.ro

Acum te poţi bucura de mare şi în perioadele de extra-sezon, dacă afli totul despre programul ''Litoralul pentru toţi''. Astfel, poţi beneficia de ''Litoralul pentru toţi'', iar biletele sunt la preţuri dintre cele mai mici. Uită de aglomeraţia din plin sezon şi profită de preţuri mici şi de zile relaxante pe Litoralul românesc.

Ca în fiecare an, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism anunţă că în perioada 01 septembrie- 01 octombrie se va desfăşura programul “Litoralul pentru toţi”, prin care poţi achiziţiona bilete la preţuri mici, care este destinat tuturor celor care-şi doresc să petreacă o săptămână la mare, cu bani puţini.

Dacă alegi să îţi petreci o săptămână pe malul mării prin acest program, află că biletele cumpărate nu sunt transmisibile, iar pe lângă banii pe care trebuie să-i plăteşti mai trebuie să achiţi şi taxa hotelieră, la recepţia hotelului.

Litoralul pentru toţi - bilete. Hotelurile deja au început să afişeze sumele pentru luna septembrie, iar preţurile sunt atractive. Acestea încep de la 205 lei pentru un sejur de 6 nopţi la un hotel din Eforie şi ajung până la 985 de lei de persoană dacă vrei să te cazezi la un hotel de 5 stele în regim all inclusive. Iată tot ce trebuie să ştii despre “Litoralul pentru toţi bilete”. 

Litoralul pentru toţi - bilete. Cât costă în Constanţa, Mamaia şi Eforie

Biletul de vacanţă poate fi cumpărat numai cu plata integrală, prin intermediul agenţiilor de tursim membre ANAT. Orice modificare a rezervării anulează reducerea. Programul ''Litoralul pentru toţi'' este dedicat turiştilor care doresc să-şi petreacă vacanţa pe Litoral în extra-sezon, la preţuri speciale, sau care nu pot avea concediu pe perioada verii. Iată preţurile pentru hotelurile din Constanţa, Mamaia şi Eforie.

Varianta standard/persoană:

  • Hotel 1* stea = 205 lei /6 nopţi/persoană fără mic dejun.
  • Hotel 2* stele = 235 lei /6 nopţi/persoană fără mic dejun.
  • Hotel 3* stele = 265 lei /6 nopţi/persoană fără mic dejun.
  • Hotel 2* stele = 315 lei /6 nopţi/persoană cu mic dejun.
  • Hotel 3* stele = 425 lei /6 nopţi/persoană cu mic dejun.
  • Hotel 4* stele = 485 lei /6 nopţi/persoană cu mic dejun.
  • Hotel 5* stele = 605 lei /6 nopţi/persoană cu mic dejun.

Varianta All inclusive/persoană:

  • Hotel 3* stele = 765 lei /5 nopţi/persoană.
  • Hotel 4* stele = 875 lei /6 nopţi/persoană.
  • Hotel 5* stele = 985 lei /6 nopţi/persoană.

Litoralul pentru toţi - bilete. Cât costă în sudul Litoralului

Litoralul pentru toţi - bilete. Este vorba despre staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche.

  • Hotel 1* stea fără mic-dejun, 6 nopţi, 159 lei.
  • Hotel 2* stele fără mic-dejun, 6 nopţi 179 lei.
  • Hotel 3* stele fără mic-dejun, 6 nopţi, 199 lei.
  • Hotel 2* stele cu mic-dejun, 6 nopţi, 269 lei.
  • Hotel 3* stele cu mic-dejun, 6 nopţi, 329 lei.
  • Hotel 4* stele cu mic-dejun, 6 nopţi, 379 lei.
  • Hotel 5* stele cu mic-dejun, 6 nopţi, 469 lei.
image
image
image
image
image
image
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net