Lista spitalelor unde au fost găsiți dezinfectanți diluați

Ultima actualizare:

Mii de bolnavi sunt în pericol să se îmbolnăvească mai rău în spitalele în care sunt internaţi. Şi asta, din cauză că dezinfectanţii folosiţi nu-şi fac treaba. E vorba de 50 de spitale din 22 de judeţe şi Bucureşti, potrivit unei liste făcute publice, vineri, de Ministerul Sănătăţii.

La presiunea oamenilor simpli, a medicilor, dar şi a asociaţiilor pacienţilor, Ministerul Sănătăţii (MS) a făcut publică, vineri, lista spitalelor în care au fost găsite nereguli în urma testelor care au vizat eficacitatea dezinfectanţilor Hexi Pharma. Mai precis, în cele 50 de spitale enumerate de minister au fost depistate bacterii şi viruşi atât pe diverse suprafeţe, cât şi pe instrumentar şi chiar şi pe tegumentele personalului medical. Aşadar, pe lista neagră se regăsesc unităţi medicale din 22 de judeţe şi Bucureşti. E vorba de spitale judeţene, 8 la număr, de spitale pentru copii (2) şi o maternitate, de spitale orăşeneşti, municipale, clinice şi de urgenţă (33), de 2 centre şi 4 institute. Asta înseamnă mii de bolnavi, numai în prezent, ca să nu vorbim de cei care au trecut prin aceste unităţi spitaliceşti. 

Dar nu vă impacientaţi! Ministerul a luat măsuri. „Pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative perntru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză”.

Tot la presiunea societăţii, ministrul sănătăţii Patriciu Achimaş Cadariu, le-a cerut ieri şefilor direcţiilor de sănătate publică „să verifice prin intermediul compartimentelor de audit contractele încheiate de către unităţile sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma Hexi Pharma. De asemenea, ministrul a solicitat sprijinul Ministerului Afacerilor Interne ca toate unităţile sanitare publice, aflate în subordinea autorităţilor publice locale să fie auditate în ceea ce priveşte contractele încheiate cu compania Hexi Pharma”, se arată într-un comunicat al MS.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net