Guvernul Tudose, în fața demiterii prin moțiune de cenzură

Ultima actualizare:

    Executivul Tudose a pierdut inclusiv  susținerea filialelor PSD-ALDE  din centrul țării
Executivul Tudose a pierdut inclusiv susținerea filialelor PSD-ALDE din centrul țării

Un nou cutremur pe scena politică românească. Parlamentarii PNL și USR vor citi luni textul moțiunii de cenzură inițiate împotriva Guvernului Tudose. Intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, moțiunea e un document critic la adresa Executivului, acuzat de „șmecherii fiscale” cu scopul a-i scăpa pe „unii lideri ai coaliției PSD - ALDE de dosare penale”.

Opoziția vrea demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură pe motiv că acesta nu are legitimitate și că nu face decât să mintă alegătorii. Conform reprezentanților PNL, Opoziția se bazează și pe susținerea unor parlamentari PSD din Transilvania, care sunt nemulțumiți că în poziții guvernamentale cheie au fost numiți doar apropiați ai lui Liviu Dragnea, din județele din zona de sud a României. Moțiunea va fi citită la Parlament luni, începând cu ora 18.00.

Documentul a fost semnat de 148 de parlamentari, iar pentru a trece el trebuie să obțină votul a 233 de aleși. Ziua în care va avea loc sesiunea de vot pentru această moțiune va fi stabilită după citirea sa în Parlament. 

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net