Control la Spitalul de Arşi din Capitală, după renovare

Ultima actualizare:

    Secția ATI a Spitalului de Arși e închisă din iulie 2016
Secția ATI a Spitalului de Arși e închisă din iulie 2016

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a solicitat să fie făcut, marţi, un control la Spitalul de Arşi din Capitală, potrivit News.ro. Și asta, pentru a verifica dacă dezinfecţia în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a fost făcută corect înainte de începerea lucrărilor de reabilitare.

La Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri urmează să ajungă doi epidemiologi de la Direcţia de Sănătate Publică, inspectori de la Inspecţia Sanitară de Stat şi specialişti de la Institutul Naţional de Sănătate Publică

Controlul a fost dispus de ministrul Sănătăţii după ce Gazeta Sporturilor a scris, luni, că Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală ar urma să fie redeschisă, însă clădirea este contaminată în continuare, pentru că nu a fost făcută nicio dezinfecţie a pereţilor înaintea lucrărilor de reabilitare şi modernizare, iar potrivit unor analize de laborator făcute în toamnă, în pereţi există în continuare bacterii şi ciuperci.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Cristina Pelin, declara luni, pentru News.ro, că nu a primit nicio solicitare pentru o inspecţie epidemiologică la Spitalul de Arşi, Secţia de Terapie Intensivă nefiind deschisă, dar când va exista o astfel de cerere vor fi recoltate probe de peste tot, aşa cum prevede legea.

Ea a explicat că pereţii trebuie trataţi cu anumite substanţe şi că sunt izolaţi cu produse speciale, care să nu permită dezvoltarea microbilor.

„Dacă există o suspiciune că ar exista microbi în pereţi, vom recolta probe şi de acolo. Dar la pereţi este important cu ce material au fost izolaţi, pentru că sunt materiale izolante care nu permit dezvoltarea microbilor”, a mai spus directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.

Inspecţia pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare în cazul Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arşi va urmări dacă sunt respectate circuitele, dacă sterilizarea şi dezinfecţia sunt efectuate corect, a precizat dr. Cristina Pelin.

„Vom analiza dacă sterilizarea şi dezinfecţia sunt efectuate corect. Vor fi recoltate probe de pe toate suprafeţele, din sală, de pe pereţi, de pe mese, de pe instrumentar, din aerul condiţionat, care acum este oprit. Probele vor fi analizate în laboratoare acreditate pentru aceste servicii”, a mai spus dr. Pelin.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi, dr. Adrian Stănculea, a spus că probele analizate până acum de unitatea sanitară sunt negative.

Secţia Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul de Arşi a fost închisă în urma unui control al inspectorilor Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, iar redeschiderea acesteia se va face numai după primirea avizului de conformitate dat de aceeaşi instituţie, a precizat Primăria Sectorului 1.

Inspecţia Sanitară a dispus, în 14 iulie 2016, suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, iar lucrările au început în luna septembrie şi au fost finanţate de Primăria Sectorului 1. Ministerul Sănătăţii preciza atunci că măsurile pe care trebuie să le ia spitalul sunt: igienizarea totală a secţiei ATI, montarea de plase la geamuri acolo unde este nevoie şi remedierea instalaţiei de climatizare.

Măsurile au fost luate atunci după ce Gazeta Sporturilor a publicat mai multe materiale care au vizat Spitalul de Arşi. Într-unul dintre ele a fost vorba despre o femeie de 68 de ani care a murit la câteva zile după ce i s-a administrat o transfuzie cu altă grupă de sânge, iar în alt caz, un bărbat de 77 de ani, cu arsuri, a murit la câteva zile după ce medicul anestezist Camelia Roiu din acest spital i-a filmat larvele din zona urechilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Caine in cusca FOTO Shutterstock
image png
Zambet jpg
regele charles regina margareta jpg
Titanic  sursa   Shutterstock jpg
Atmosferă de poveste la Târgul de Paște de la Craiova foto yolomedia
Hondol Corada Certej  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (11) jpg
Mic dejun jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net