Click! răspunde la cinci întrebări importante în scandalul predării religiei în şcoli! Sfinţii încaieră părinţii

Ultima actualizare:
Augustin Zegrean, preşedintele CCR
Augustin Zegrean, preşedintele CCR

În aceste zile, părinţii a peste 3,2 milioane de elevi, de la clasa pregătitoare şi până în clasa a XII-a, discută despre orele de Religie. Patriarhia a apelat la vedete îndrăgite pentru o campanie amplă pentru studierea acestei discipline, iar Ministerul Educaţiei ia decizii pe care le schimbă după o săptămână. Click! vă spune de unde a apărut această dispută şi ce urmează.

”A venit copilul plângând acasă. Profesorul de Religie i-a spus fiului meu, de 8 ani, că e bolnav pentru că nu a fost cuminte, nu s-a închinat suficient şi că părinţii lui sunt păcătoşi”, ne-a spus un părinte furios.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei

”Băiatul meu, de 9 ani, a avut ca temă pentru acasă să scrie acatiste şi pomelnice, pentru ora de Religie”, ne-a spus o tânără mămică.

3,2 milioane  de elevi învaţă acum să se roage şi despre vieţile sfinţilor
3,2 milioane de elevi învaţă acum să se roage şi despre vieţile sfinţilor

”Fiul meu este foarte încântat de profa de Religie. Pur şi simplu o iubeşte. Le povesteşte despre sfinţi, despre cum să fie generos şi să facă multe fapte bune. Au fost împreună la mânăstirile din Bucovina, de unde s-au întors încântaţi. Toţi părinţii din clasă au semnat că sunt de acord cu predarea acestei materii”, ne-a spus tăticul lui Tudor, elev în clasa a VI-a.Aşadar părerile sunt împărţite, dar nu de aici s-a iscat acest uriaş scandal despre orele de Religie, ci de la icoanele de pe pereţii din clase. Click! vă spune toată povestea acestei dispute, în care s-a implicat şi Patriarhia şi vedete îndrăgite.

De la ce a pornit tot scandalul?

În 2005, Emil Moise a dat în judecată Inspectoratul Şcolar Buzău din cauza prezenţei icoanelor ortodoxe româneşti în şcoala fiicei sale, Liceul de Artă ”Margareta Sterian” din Buzău. El a susţinut că prezenţa acestor simboluri religioase într-o instituţie de stat este o încălcare a libertăţilor de conştiinţă şi religie, dar autorităţile au spus că sunt opere de artă. Zeci de personalităţi şi organizaţii s-au implicat în susţinerea orelor de Religie în şcoli şi pentru prezenţa simbolurilor religioase în clase. La data de 11 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că prezenţa icoanelor în şcoli este legală. Nemulţumit de rezultat, profesorul de Filosofie Emil Moise a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) care a decis în noiembrie 2014 că Legea educaţiei trebuie modificată în sensul că această disciplină trebuie să fie opţională, nu obligatorie. Părinţii trebuie să facă cerere dacă doresc să fie studiată materia.

3,2 milioane  de elevi învaţă acum să se roage şi despre vieţile sfinţilor
3,2 milioane de elevi învaţă acum să se roage şi despre vieţile sfinţilor

Ce face Ministerul Educaţiei?

Noul ministru al educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat imediat după decizia CCR că părinţii urmează să facă cereri din toamnă, apoi la fiecare început de ciclu şcolar (din patru în patru ani) dacă doresc ca elevii să studieze Religia. Pentru cei aflaţi acum în semestrul II, ei trebuie să înveţe până la sfârşitul anului şcolar această disciplină. După o săptămână, s-a răzgândit şi a anunţat că părinţii au răgaz până la 6 martie să facă cererile. Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro, că potrivit Constituţiei dis­poziţiile constatate ca neconstituţionale de CCR sunt suspendate timp de 45 de zile, termen în care Parlamentul trebuie sa modifice aceste articole de lege. Adică, deputaţii şi senatorii să modifice în Legea educaţiei că disciplina Religie nu mai e obligatorie.


    Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei

Se fac presiuni în şcoli?

La Ministerul Educaţiei au sosit reclamaţii de la părinţi care susţin că s-au făcut presiuni pentru a completa cereri pentru continuarea orelor de Religie. Au apărut zvonuri că 6.000 de profesori de Religie vor fi concediaţi, adică toţi, dacă se vor sista aceste ore. Ministrul Sorin Cîmpeanu  a declarat, pentru HotNews: ”Nu putem accepta nici un fel de presiuni.” Ministerul a conceput o cerere tip de înscriere la ora de Religie pe care părinţii au opţiunea, nu obligaţia, să o semneze, până vineri, 6 martie. Termenul limită pentru Ministerul Educaţiei este 9 martie, adică la 45 de zile de la apariţia în Monitorul oficial a deciziei CCR.

Ce spun părinţii?

Ce vor face copiii care nu vor merge la aceste ore, mai ales dacă este la mijlocul orarului? Aceasta este întrebarea care îi frământă pe cei mai mulţi părinţi. Nu vor fi alţi profesori care să aibă grijă de ei şi vor pierde vremea prin curtea şcolii sau cu ochii în telefoane şi tablete. În plus, într-o clasă trebuie să fie cel puţin de 12 elevi care să se poată aproba aceste ore, potrivit legii. ”Până acum nu am avut nici un fel de incident. Aşteptăm să vedem care va fi situaţia la 6 martie şi se vor găsi soluţii pentru fiecare caz în parte, în beneficiul elevului”, ne-a declarat Marian Banu, de la Inspectoratul Şcolar Bucureşti. Ministrul Cîmpeanu a spus că se vor muta orele de Religie la începutul sau la sfârşitul orarului. ”Aceste lucruri vor fi clarificate într-o metodologie care va putea să apară doar după ce vom vedea forma în care Parlamentul a implementat decizia Curţii Constituţionale”, a spus demnitarul care a precizat că până ieri erau depuse un milion de cereri pentru participarea la orele de Religie.

Cum se implică Patriarhia?

Vedete şi personalităţi  cum ar fi Connect-R, Liana Stanciu, Manuela Hărăbor, Daniel Buzdugan, Dan Puric, Sofia Vicoveanca, Dorel Vişan, Ana Blandiana, Elisabeta Lipă, s-au implicat într-o campanie uriaşă realizată de Patriarhia Română. Fiecare dintre aceştia îndeamnă părinţii să semneze pentru studierea Religiei în şcoli.

"Copiii trebuie să ştie ce e religia"

Maria Lupșa, 26 de ani, vânzător: ”Sunt de acord cu orele de religie, pentru că oricine trebuie să cunoască ce înseamnă religia. Așa am crescut și noi și așa trebuie să crească și copiii noștri!”.

Titus Drăgan, 31 de ani, teleco­municații. ”Eu cred că în acest moment trebuie să se țină ora de Religie în școli pentru că altfel, poporul riscă să își piardă identitatea. Ceea ce se întâmplă din punct de vedere religios pe plan mondial nu este ok și din acest motiv nu trebuie să se renunțe la bunele obiceiuri”.

Alina Istrate, 28 de ani, consultant financiar. ”Deși nu am copil, sunt pentru prezența la ora de Religie. Cred că este necesară, deoarece de la cele mai fragede vârste se poate face educația în spiritul toleranței. Depinde și cum se predă această materie, dar nu cred că este rău să se predea noțiunile de bază”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net