Cinci persoane, grav rănite în accident rutier. Cum s-a întâmplat

Ultima actualizare:

    Cinci persoane au fost rănite, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp din betonFoto Click!
Cinci persoane au fost rănite, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp din betonFoto Click!

Cinci persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, 19 aprilie, în urma unui accident care a avut loc în zona localităţii Tăuţii Măgheruş, judeţul Maramureş, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un stâlp din beton.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Oana Alexa Gonczi, a declarat că la locul accidentului au fost trimise mai multe ambulanţe pentru preluarea victimelor, potrivit Mediafax.

”Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, duminică dimineaţă, în zona localităţii Tăuţii Măgheruş, pe Dealul Dura. La locul accidentului au fost trimise mai multe ambulanţe pentru acordarea de îngrijiri medicale şi transportul răniţilor la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare”, a spus Alexa Gonczi.

Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că şoferul autoturismului a pierdut control volanului din cauza vitezei şi a intrat într-un stâlp din beton aflat pe marginea şoselei.

Poliţiştii continuă investigaţiile în acest caz pentru a stabili care au fost cauzele exacte ale producerii accidentului.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net