Ce s-a întâmplat cu hoţii care i-ar fi spart casa lui Stolojan

Ultima actualizare:

    Cei patru hoți erau considerați printre cei mai buni din branșa lor
Cei patru hoți erau considerați printre cei mai buni din branșa lor

Patru bărbaţi suspectaţi că au spart în total 46 de locuinţe, între care şi casa europarlamentarului Theodor Stolojan, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) relatează corespondentul Mediafax

Potrivit procurorilor, au fost trimişi în judecată Teodoris Manole, zis Doris, suspectat de opt spargeri, Alexandru Constantin Roşu, care ar fi spart 28 de lucuinţe şi ar mai fi avut alte zece tentative, şi Matei Burcea şi Cristian Dumitru, ambii acuzaţi de complicitate la furt.

"În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada 2009 – 2014 inculpaţii, folosindu-se de instrumente special confecţionate, au pătruns, prin forţarea sistemelor de asigurare ale uşilor de acces, în locuinţele mai multor persoane vătămate, situate pe raza Municipiului Bucureşti, de unde au sustras sume de bani, bijuterii, laptopuri şi alte bunuri de valoare", se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Prejudiciul total provocat de aceştia ca urmare a celor 46 de fapte a fost estimat de anchetatori la suma de 451.044 lei şi 68.000 de euro.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii Serviciului Omoruri au intrat în alertă la sfârşitul anului trecut, după ce, chiar în Ajunul Crăciunului, un om de afaceri a fost lovit în cap, cu bâtele, de mai multe persoane.

A fost deschis un dosar de tentativă de omor şi, în mai puţin de o lună, anchetatorii au descoperit că bărbatul a fost agresat de persoane specializate în spargeri de locuinţe, apropiate unor lideri ai lumii interlope, precum Adrian Mogoş şi Sile Pietroi, care controlează o parte din Sectorul 2.

Poliţiştii şi procurorii au organizat, în 20 ianuarie, 29 de percheziţii, în Bucureşti, Ilfov şi Călăraşi, în urma cărora au fost aduse la audieri 20 de persoane, dintre care cinci au fost reţinute: Teodoris Manole, zis Doris, Cristian Dumitru, poreclit Chiţoi, Alexandru Constantin Roşu, alias Pătrat, Matei Burcea, zis Mehas şi Ştefan Sârbu, cunoscut sub numele de Fane Răcănică.

Anchetatorii au stabilit că, timp de cinci ani, din 2009 şi până la sfârşitul lui 2014, suspecţii au comis 38 de fapte penale, majoritatea spargeri de locuinţe, dar şi o tentativă de omor şi o tâlhărie.

Printre victimele acestora s-a numărat şi Theodor Stolojan, căruia i-au spart locuinţa în 28 decembrie 2013, şi un judecător.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că Teodoris Manole, zis Doris şi Cristian Dumitru, poreclit Chiţoi, au rupt butucul yalei de la intrarea în casa lui Stolojan, în timp ce o a treia persoană a rămas afară pentru a-i anunţa în cazul în care proprietarii reveneau acasă.

Aceştia au reuşit să fure din casa europarlamentarului 10.000 de euro şi bijuterii din aur, prejudiciul total fiind evaluat la 11.000 de euro.

O altă victimă a hoţilor a fost şi un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un alt nume care apare pe lista celor reţinuţi este cel al lui Alexandru Constantin Roşu, alias Pătrat. Acesta este acuzat că a mers la mai multe spargeri împreună cu Teodoris Manolache, în urma cărora cei doi au furat sume mari de bani şi cantităţi importante de bijuterii.

Numai din locuinţa unui cetăţean de origine iraniană, cei doi au reuşit să plece, în 12 octombrie 2014, cu un kilogram de aur, 1.500 de euro şi 1.200 de lei, prejudiciul fiind estimat undeva la 30.000 de euro.

Doris şi Pătrat sunt bănuiţi şi că, în aceeaşi zi, au furat dintr-o altă locuinţă un seif în care se aflau 7.500 de euro, 3.000 de dolari, 1.500 de lei şi bijuterii din aur. Prejudiciul total a fost evaluat la 15.000 de euro.

Conform procurorilor, în ultimii cinci ani, Alexandru Constantin Roşu, zis Pătrat, a participat la cel puţin 18 spargeri.

Anchetatorii au stabilit că suspecţii plecau la furat cu maşini pe care le schimbau des şi pentru care foloseau inclusiv plăcuţe de înmatriculare false, luate de la alte automobile. Înainte de comiterea furtului, ei parcurgeau trasee foarte lungi, pentru a fi siguri că nu sunt urmăriţi, iar după comiterea furtului părăseseau zona pe alt traseu.

Faptele erau comise în timpul zilei, în intervalul în care victimele se aflau la serviciu. Fiecare spargere era atent plănuită, iar hoţii verificau, în prealabil, dacă străzile din zona imobilului vizat sunt supravegheate video. Înainte să intre, aceştia verificau blocul, fără să-şi ia uneltele pentru spart yala, iar în timpul furtului ţineau permanent legătra prin telefon, folosind cartele prepaid, cu o persoană care îi aştepta în maşină.

Hoţii furau, de regulă, doar bani, bijuterii, ceasuri şi parfumuri, adică bunuri care puteau fi transportate uşor şi fără a atrage atenţia eventualilor martori.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că niciuna dintre victime nu a acceptat să se împace cu hoţii, cu toate că aceştia au încercat să cadă la înţelegere cu mai multe victime

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net