Capitala nu rămâne fără apă caldă, ELCEN a căzut la pace cu Romgaz

Ultima actualizare:

    Fostul viceprimar PNL al Capitalei, actual director Elcen după ce a trecut la ALDE, se plânge că este prins la mijloc între Romgaz și RADET
Fostul viceprimar PNL al Capitalei, actual director Elcen după ce a trecut la ALDE, se plânge că este prins la mijloc între Romgaz și RADET

Amenințat de Romgaz că îi taie gazele în contul datoriei, Elcen a reușit să mai facă rost de bani pe ultima sută de metri și să astâmpere setea de cash a companiei. Producătorul de energie termică Elcen, de care depinde toată Capitala a fost amenințat la primele ore ale dimineții că rămâne fără combustibilul necesar funcționării. Ultimatumul și-a făcut efectul, iar Romgaz a primit imediat 6 milioane de lei, din datoria totală de 319 milioane lei anunță stirileprotv.ro

Rezolvarea este doar o soluție de moment, pentru că banii nu ajung decât pentru gazele pe o săptămână necesare funcționării cet-urilor care dau energia termică a Bucureștiului.

Înțelegerea a survenit după o ședință de câteva ore care a avut loc la sediul Ministerului Energiei, care a mediat ”pacea”dintre cele două societăți din subordinea sa, Romgaz și Elcen.

Reprezentantii Elcen spun ca masura este valabila până săptamâna viitoare, când trebuie căutate alte soluții.Alimentarea va fi întreruptă dacă Romgaz nu va mai furniza gaze catre Electrocentrale Bucuresti, au declarat surse din cadrul producatorului de energie termica.

Situația a apărut după ce ELCEN a acumulat datorii imense față de Romgaz - 319 milioane de lei.

Reprezentanții regiei care distribuie apa caldă și căldura în București au susținut că nu au cum să platească, deoarece, au de primit la rândul lor bani de la RADET. Ambele societati au depus cererile de intrare in insolventa.

Solutia ar putea veni însă de la Ministerul Energiei. Directorul general al producatorului de energie ELCEN, Marcel Nicolaescu (membru ALDE), a declarat pentru News.ro, ca marți, este programata o sedinta la Minister, alaturi de reprezentantii Romgaz, pentru găsirea unei soluții pe termen lung.

image
image
image
image
image
image
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net