Bătrână de 80 de ani, scăpată de pe targă

Ultima actualizare:

    Femeia a decedat la  două zile după incident
Femeia a decedat la două zile după incident

Un nou scandal legat de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti! O bătrână în vârstă de 80 de ani, din localitatea Cosminele, a decedat după ce a căzut de pe targă.

Incidentul s-ar fi petrecut acum două săptămâni. Abia acum însă totul a ieșit la iveală. Bătrâna a fost internată pe 22 septembrie la secţia de neurologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. În aceeași zi, doi brancardieri au luat-o din salon și urmau să o ducă la altă secție, pentru efectuarea unui computer tomograf. Atunci, brancardierii au scăpat-o pe femeie cu tot cu targă. Pe 24 septembrie, pacienta a decedat. 

Incidentul a fost consemnat în foaia pacientei însă nu a fost anunțată și conducerea spitalului. Imediat după căzătură, femeii i s-au făcut radiografii și consulturi chirurgicale care nu au evidențiat lovituri. Medicii legiști au anunțat, conform procedurilor, polițiștii. Medicii legiști au stabilit, însă, că accidentul nu a fost cauza decesului femeii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net