Avionul lui Traian Băsescu, forţat să aterizeze la Sibiu din cauza vremii

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu
Traian Băsescu

Aeronava cu care preşedintele Traian Băsescu venea, vineri, de la Bruxelles a fost nevoită să aterizeze la Sibiu din cauza vremii nefavorabile de la Bucureşti.

Traian Băsescu se întorcea de la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ultima reuniune la care a participat în calitate de şef al statului.

Din cauza vremii nefavorabile, traficul pe Otopeni a fost perturbat, aşa că s-a decis ca ca aeronava prezidenţială să aterizeze la Sibiu.

Comandantul aeronavei închiriate de către Administraţia Prezidenţială de la compania TAROM a decis că nu poate ateriza în siguranţă la Bucureşti.

Preşedintele Băsescu a fost preluat de o coloană oficială a SPP, urmând să ajungă la Bucureşti în câteva ore.

Nu ar fi prima dată când preşedintele are parte de acest inconvenient. Pe 19 noiembrie 2009, Traian Băsescu a fost nevoit să aterizeze la Sibiu, după ce aeroportul Otopeni fusese închis tot din cauza ceţii.

O altă coincidenţă este faptul că preşedintele României se întorcea atunci tot de la o reuniune a Consiliului European, scrie romaniatv.net.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net